Site logo
9 decembrie 2022

Un tramvai a sărit de pe șine zilele trecute la Iași. Acesta a deraiat din cauza unei chei uitate pe șine.

Din toate informațiile, tramvaiul a deraiat din cauza unei chei uitate sau căzute pe șine. În fotografiile arătate de publicația Ziarul de Iași care a relatat situația apare o cheie cu clichet, posibil căzută din vreo mașină.

Tramvai deraiat din cauza unei chei uitate pe șine

O unealtă auto, ajunsă pe calea de rulare a tramvaielor de pe Pasajul ”Alexandru cel Bun”, a fost cauza deraierii vagonul care circula joi după-amiază pe traseul 6, dinspre Dacia către Târgu-Cucu, potrivit publicației.

„Obiectul nu aparţine instituţiei noastre, iar intervenţii tehnice în zona respectivă nu au fost efectuate recent”. Aceasta este concluzia specialiştilor CTP Iaşi, care au făcut verificări interne în cazul menţionat.

„Le recomandăm tuturor participanţilor la trafic să acorde o foarte mare atenţie atunci când folosesc calea de rulare a vehiculelor pe şine, pentru ca tramvaiele să poată circula în siguranţă”, spune Compania de Transport Public Iași.

 

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share