Site logo
Tramvai pe Pasajul Doamna Ghica și exproprieri pentru Prelungirea Ghencea, discutate în CGMB
2 iunie 2021

Posibilitatea modificării proiectului tehnic, astfel încât să permită o linie de tramvai pe Pasajul Doamna Ghica, și exproprierile pentru modernizarea arterei Prelungirea Ghencea sunt două proiecte aflate pe ordinea de zi a ședinței de miercuri a Consiliului General al Municipiului București. De asemenea, se împuternicește Consiliul Local al Sectorului 2 să participe cu o parte din finanțarea necesară finalizării Pasajului Doamna Ghica.

Adrian Bărbulescu

tramvai pe Pasajul Doamna Ghica

”Avem azi o ședință CGMB, sunt câteva proiecte importante pe ordinea de zi. Pe zona de investiții, avem un proiect care se referă la exproprierile pentru proiectul Prelungirea Ghencea; continuarea lui o începem în curând în acest an. Avem un proiect de asociere cu Sectorul 2, astfel încât Sectorul 2 să poată contribui cu bani la proiectul de la Doamna Ghica”, a spus primarul general Nicușor Dan înaintea ședinței.

La punctul 17 din cele 58 aflate pe ordinea de zi a ședinței CGMB de miercuri se află un proiect de Hotărâre privind împuternicirea expresă a Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului București de a hotărî cu privire la asocierea dintre Sectorul 2 al Municipiului București și Municipiul București, în vederea finanțării în comun a obiectivului de investiții de interes public local ”Pasaj Doamna Ghica”, pe raza administrativ teritorială a Sectorului 2 al Municipiului București.

Prin acest proiect de act normativ local, se vor împuternici primarul general Nicușor Dan şi primarul Sectorului 2, Radu  Mihaiu, să semneze Contractul de asociere în vederea finanțării lucrărilor la pasaj. În proiect nu este menționată suma cu care va contribui Primăria Sectorului 2.

În proiectul inițial nu era prevăzută linie de tramvai pe Pasajul Doamna Ghica

De asemenea, se  va trece la modificarea soluției tehnice inițiale, care nu prevedea spațiu dedicat unei viitoare linii de tramvai. Trebuie menționat faptul că pasajul se află pe viitorul traseu al liniei de tramvai Berceni-Pipera, prevăzută în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă 2030. Atât pe Străpungerea Doamna Ghica-Chișinău, cât și pe Străpungerea Nicolae Grigorescu-Splai Dudescu, aflate și ele pe traseu, au fost prevăzut pe cele două pasaje spațiu dedicat viitoarei linii de tramvai.

În ceea ce privește Pasajul Doamna Ghica, fosta administrație a Bucureștiului, condusă de Gabriela Firea, nu a prevăzut spațiu pentru viitoarea cale de rulare a tramvaiului. În atari condiții, spațiile ridicate pe celelalte două pasaje ar fi fost inutile. Mai pe românește, bani aruncați pe apa Sâmbetei.

Inițiativă a Primăriei Sectorului 2 pentru cofinanțare și modificarea proiectului

Acum, Primăria Sectorului 2 a elaborat un proiect de Hotărâre privind finanțarea în comun cu PMB a obiectivului de investiţii de interes public local ”Pasaj Doamna Ghica — reconfigurare soluţie tehnică proiect pentru susţinere cale rulare instalaţii fixe tramvaie, sens dublu, finalizare lucrări pasaj şi rampe de acces şi executarea lucrărilor de extindere canalizare pluvială preepurare, deversare apa pluvială, aferente proiectului”.

Așa cum a fost aprobată inițial, valoarea totală a investiției este de 112,65 milioane de lei fără TVA, din care 104,14 milioane de lei reprezintă lucrări propriu-zise de construcții-montaj. Tot obiectivul are o lungime de un kilometru, din care pasajul propriu-zis măsoară 214,5 metri. Lățimea pasajului este de 16,5 m.

S-au scumpit terenurile ce trebuie expropriate pentru Prelungirea Ghencea

La punctul 20 de pe ordinea de zi a ședinței CGMB, se află un proiect de Hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 138/30.06.2015 privind declanşarea procedurilor de expropriere pentru imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Penetraţie Prelungirea Ghencea – Domneşti şi Supralărgire Bulevardul Ghencea între str. Braşov şi Terminal Tramvai 41” în vederea efectuării lucrărilor de interes public local.

În acest caz, din cauza faptului că exproprierile nu s-au făcut la timp, valoarea terenurilor a crescut cu 1.399.426 lei. ”Având în vedere ca sumele datorate cu titlu de despăgubire pentru exproprierea imobilelor afectate de lucrarea de utilitate publică nu au putut fi consemnate în conturile de afectațiune specială deschise pe numele expropriatorului la dispoziția proprietarilor din cauza dificultăților de ordin financiar întâmpinate pe parcursul exercițiilor bugetare aferente anilor 2019 și 2020, este necesară prelungirea termenului în care acestea trebuie consemnale până la data de 31.12.2021”, se arată în referatul de aprobare.

Proiectul de modernizarea arterei Prelungirea Ghencea din Sectorul 6 al Capitalei prevede dublarea spațiului carosabil de la una la două benzi pe sens și construcția unei linii de tramvai în zona mediană.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share