Primăria Capitalei a anunțat luni că va introduce transport public gratuit pentru Euro 2020 și că în zilele meciurilor vor fi deviate unele trasee ale Societății de Transport Bucureşti (STB).
Conform unui comunicat transmis de către Primăria Capitalei, citat de Agerpres, una dintre măsurile stabilite împreună cu Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI) şi Societatea de Transport Bucureşti (STB) vizează asigurarea gratuităţii pe mijloacele de transport în comun ale STB, pentru toţi participanţii la cele patru meciuri, după cum urmează:
– toţi deţinătorii de bilete la meciurile campionatului UEFA EURO 2020 vor folosi transportul public local de călători în baza unui card de transport digital, disponibil în aplicaţia UEFA EURO 2020, conectat la datele privind biletele de meci sau în baza biletului de meci, în ziua meciului, până la ora 23:59, şi ziua următoare, până la aceeaşi oră;
– personalul acreditat UEFA (voluntari şi reprezentanţi mass-media) va beneficia de această facilitate pe toată perioada organizării campionatului UEFA EURO 2020, în funcţie de programul de lucru, în baza legitimaţiei oficiale pentru personalul acreditat UEFA.
De asemenea, se vor înfiinţa linii de transport special pentru suporteri, de la Aeroport şi Gara de Nord către Centrul Istoric şi Arena Naţională în zilele meciurilor (13, 17, 21 şi 28 iunie 2021).
Transport public gratuit pentru Euro 2020. Linie expres de la Otopeni la Arena Națională
Astfel, pentru deplasarea suporterilor de la aeroport direct către “Arena Naţională” va fi înfiinţată linia expres 700. Aceasta va funcţiona între Aeroportul Internaţional “Henri Coandă” şi Piaţa Hurmuzachi (Piaţa Muncii), pe traseul: Aeroportul Henri Coandă, DN 1, Şos. Bucureşti-Ploieşti, Şos. Kiseleff, B-dul Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piaţa Victoriei, B-dul Iancu de Hunedoara, Şos. Ştefan cel Mare, Şos. Mihai Bravu.
Pentru suporterii care doresc să viziteze centrul Capitalei, au fost suplimentate 6 linii de transport: linia expres 783, liniile de autobuz 104 şi 123, liniile de troleibuz 86 şi 90 şi linia de tramvai 40. “Astfel, turiştii sosiţi la Aeroportul ‘Henri Coandă’ pot utiliza, pe lângă linia expres 783, şi cursa feroviară de la Aeroport la Gara de Nord. De aici, cu linia de autobuz 123, vor ajunge în zona Centrului Istoric. Din centru, aceştia vor putea ajunge la stadion utilizând linia de autobuz 104, liniile de troleibuz 86, 90 şi linia de tramvai 40, linii care vor beneficia de un număr suplimentar de vehicule. Tot aceste linii vor asigura şi preluarea suporterilor după meciuri, având un program prelungit în ziua de 28.06.2021, când meciul programat pe ‘Arena Naţională’ va începe de la ora 22.00”, precizează PMB.
Devieri de tramvaie, troleibuze și autobuze în zilele meciurilor
Pentru ca spaţiile de acces în stadion şi arterele adiacente să nu se aglomereze, liniile de transport vor fi deviate din apropierea “Arenei Naţionale”. Potrivit PMB, sute de voluntari ai Primăriei Capitalei vor informa, asista şi oferi servicii de orientare pentru turişti în zonele de interes: Aeroportul Henri Coandă, Gara de Nord sau centrul Capitalei. Alte sute de voluntari vor asigura asistenţă publicului şi personalului de organizare al UEFA, în perimetrul Arenei Naţionale.
Întrucât în zilele meciurilor va fi restricţionat total traficul rutier pe b-dul Pierre de Coubertin, Str. Vatra Luminoasă, Str. Tony Bulandra şi Bd. Basarabia pe tronsonul cuprins între Şos. Mihai Bravu şi Bd. Chişinău, gradual, începând cu ora 7.00, mai multe linii care tranzitează aceste zone vor fi deviate, la dispoziţia Brigăzii de Poliţie Rutieră, astfel:
– Linia 40 va funcţiona pe traseul de bază între “Complex Comercial Titan” şi intersecţia Bd. Basarabia/Bd. Chişinău, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Bd. Chişinău, Şos. Pantelimon, Bd. Ferdinand, Str. Traian, Cal. Călăraşi, Bd. Corneliu Coposu, terminal “Piaţa Sf. Vineri”.
– Linia 86 va funcţiona pe traseul de bază între “Dridu” şi intersecţia Str. Matei Voievod/Str. Popa Nan, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Str. Popa Nan, Str. Delea Veche (Str. Budilă, Str. Ţepeş Vodă), Str. Delea Nouă, Str. Dristorului, Str. Baba Novac, Str. Constantin Brâncuşi, Str. Lucreţiu Pătrăşcanu, până la terminalul “Bd. Basarabia”.
– Linia 90 va funcţiona pe traseul de bază între “Valea Argeşului” şi intersecţia Str. Matei Voievod/Str. Popa Nan, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Str. Popa Nan, Str. Delea Veche (Str. Budilă, Str. Ţepeş Vodă), Str. Delea Nouă, Str. Dristorului, Str. Baba Novac, Str. Constantin Brâncuşi, Str. Lucreţiu Pătrăşcanu, până la terminalul “Bd. Basarabia”.
– Linia 104 va funcţiona pe traseul de bază între “Cora Pantelimon” şi intersecţia Şos. Pantelimon/Bd. Pierre de Coubertin/Şos. Iancului, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Şos. Iancului, Şos. Mihai Bravu, Bd. Decebal, apoi traseul actual.
– Linia 143 va funcţiona pe traseul de bază între Bucur Obor şi intersecţia Str. Baicului/Şos. Pantelimon, apoi pe un traseu modificat pe Şos. Pantelimon, Bd. Ferdinand I, Bd. Gării Obor până la terminalul “Baicului”. Pe sensul spre Bucur Obor, autobuzele vor circula pe Bd. Gării Obor, Str. Baicului, Str. Paharnicul Turturea, Str. Dumitru Slugeru, Str. Heliade între Vii, Şos. Electronicii, Str. Baicului, Bd. Gării Obor, Bd. Ferdinand I, Şos. Pantelimon, Str. Ziduri Moşi, Şos. Colentina. (A.B.)
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail