Site logo
21 septembrie 2020
tren expres la uzina Dacia

Adrian-Ștefan Cîrstea, candidatul USR la președinția Consiliului Județean Argeș, propune realizarea unui tren expres la uzina Dacia din Mioveni.

tren expres la uzina Dacia

El spune că proiectul poate fi implementat cu ușurință, cu ajutorul CNCF CFR SA, iar atribuțiile CJ prevăd atât preocuparea pentru dezvoltarea socio-economică a județului, cât și posibilitatea CJ de a propune proiecte de organizare și amenajare a teritoriului județului, precum și de dezvoltare urbanistică generală a acestuia și a unităților administrativ-teritoriale componente.

Concret, este vorba de linia feroviară expres Mioveni, Uzina Dacia Renault – Pitești, Podul Viilor. Traseul existent are aproximativ 12 km, cu lucrari de artă de dimensiuni reduse. Numărul potențial maxim estimat este de 20.000 de călătorii în 24 de ore. Traficul regulat Mioveni-Pitești estimat este de 1.000 autoturisme și aproximativ douăzeci de autobuze care merg dus întors la uzină zilnic, la care se adaugă traficul ocazional.

Tren expres la uzina Dacia. Sunt necesare investiții de 23 milioane de euro

Investițiile necesare sunt estimate la 23 milioane de euro. Pentru implementarea BLA (blocuri de linie automate) pe 12 km de cale ferată existentă ar fi necesară suma de trei milioane de euro.

Alți 20 milioane de euro ar fi necesari pentru construcția unei extensii de aproximativ 1 km a liniei ferate, cu terminal la Podul Viilor (Pitești), și a terminalului Mioveni.

Candidatul prezintă și beneficiile estimate ale proiectului: timpi de calătorie minimi (durata călătoriei Podul Viilor – Mioveni de 10 minute; frecvență mare și adaptabilă, conform fluxurilor de trafic; punct de oprire Mărăcineni, în apropierea centrului localității; reducerea noxelor cu 5 tone/zi, în cazul diminuării traficului rutier Pitești-Mioveni; dinamizare și diversificare a traficului în toată această zonă.

”Ulterior acestui proiect pilot, linia se poate dubla și electrifica pentru a ajunge cu adevărat la nivelul unui proiect european de cel mai înalt nivel. Proiecte asemnănătoare există în toată lumea și iată că la București suntem fericiți să constatăm apropierea de finalizare a legăturii feroviare expres Aeroport Henri Coandă, Otopeni – Gara de Nord (lucrări realizate: dublarea liniei de cale ferată existentă pe 8 km și legătura cu aeroportul prin viaduct). România are alocate printre cele mai mari sume pentru dezvoltarea infrastructurii în viitorul exercițiu bugetar multianual al UE – aproximativ 60 miliarde euro! Hai să-i ajutăm pe argeșeni să profite de această resursă inegalabilă!”, a scris Adrian-Ștefan Cîrstea pe pagina sa de Facebook.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Cart

Coș

Share