Un scandal în plenul Consiliului Județean Timiș a izbucnit atunci când pe ordinea de zi a fost pus trenul cu hidrogen Timișoara-Reșița, mai exact reabilitarea căii ferate dintre cele două orașe.
Pe primul punct al ordinii de zi a fost trecut un proiect de hotărâre pentru semnarea unui act adițional la acordul care prevede reabilitarea căii ferate Reșița-Timișoara, iar dezbaterea i-a pus față în față pe Alin Nica, președintele CJT, respectiv Daniel Idolu, consilier PSD, și, ulterior, Călin Dobra, tot reprezentant al PSD.
”Proiect de hotărâre privind aprobarea încheierii Actului adițional nr. 2 la Acordul de parteneriat nr. 24637/02.12.2020 pentru dezvoltarea de proiecte comune de transport și mobilitate în județele Caraș-Severin și Timiș încheiat între Municipiul Reșița, prin Consiliul Local Reșița, Municipiul Timișoara, prin Consiliul Local Timișoara, Județul Caraș-Severin, prin Consiliul Județean Caraș-Severin și Județul Timiș, prin Consiliul Județean Timiș”, este numele proiectului care a adus contrele, destul de dure, care au durat jumătate de oră, relatează site-ul DeBanat.ro.
Daniel Idolu a cerut informații clare legate de proiect, ce s-a făcut efectiv pentru acesta și care ar fi motivul urgenței. ”Chestiunea de urgență e evidentă pentru că PNRR impune ca proiectele finanțate să fie mature. Să aibă Studiu de Fezabilitate și procedurile de achiziție demarate până la 31decembrie 22. Orice minut, orice oră este esențială. Faptul că deja avem două acte adiționale arată că s-a lucrat și că acel acord poate fi perfecționat. În prezent se lucrează la documentația pentru licitație pentru achizițiile de servicii de proiectare, studiu de prefezabilitate și fezabilitate, respectiv pentru proiectul tehnic. Aceste chestiuni au fost condiționate și de aprobarea în consiliul de administrație al CFR Infrastructură, a posibilității de a ne implica în organizarea acestui proiect. Ei sunt titularii proprietarii acestei infrastructuri. Am primit și acordul Consiliului de Administrație, fără de care nu puteam demara. Suntem pe drumul cel bun, toți cei patru parteneri suntem de acord să mergem înainte. Va fi cel mai mare proiect de infrastructură din zonă, după autostrada A1”, a declarat Alin Nica.
Trenul cu hidrogen Timișoara-Reșița, aprobat în cele din urmă la Timiș
Exact acel acord din partea CFR Infrastructură a fost motivul disputei, cei de la PSD au cerut insistent ca acesta să fie efectiv prezentat, să se dovedească faptul că chiar există, ceea ce nu s-a întâmplat. Nici nu l-a prezentat, ci cu ironie fină i-a sugerat lui Daniel Idolu să se alăture echipei executive, să ajute la activitatea acesteia și atunci va fi mai informat. ”Se pare că faceți o confuzie. Una e forul deliberativ, care trebuie să se pronunțe asupra chestiunilor generale, alta este atribuția aparatului executiv, care este condus de președintele CJT, care trebuie să se ocupe de toate detaliile. Dacă doriți să dați un ajutor aparatului executiv, să dați o mână de ajutor, vă propun pe dumneavoastră direct, să participați de două trei ori pe săptămână în această comisie și atunci veți fi mult mai bine informat, dacă aveți această aplecare”, a mai spus Nica.
Fostul președinte al CJ Călin Dobra a cerut insistent în continuare prezentarea acelui acord, fără succes însă. În final, proiectul a fost adoptat cu 27 voturi pentru, unul împotrivă și șase abțineri.
Proiectul a trecut în final și la Caraș-Severin
La Caraș-Severin, consilierii județeni din partea PNL au aprobat luni cele două proiecte de hotărâre care nu trecuseră pe 13 mai din cauza opoziției și absenței a doi liberali.
De această dată, reprezentanții PSD, PRO România și PMP au schimbat tactica: au absentat de la ședință. Calculul lor era simplu: în cazul absenței vreunui liberal, dintre cei 16 care au calitatea de consilieri județeni, nu s-ar fi îndeplinit cvorumul necesar desfășurării ședinței, relatează site-ul Resita.ro.
Numai că nu a lipsit nimeni, iar adoptarea celor două proiecte de hotărâre s-a făcut cu 17 voturi pentru, toate din partea PNL. „Vă mulțumesc frumos pentru unitate”, a fost mesajul transmis colegilor de partid de către Romeo Dunca, la finalul unei ședințe care avea să dureze (fix) trei minute.
Cele două proiecte de hotărâre care au fost aprobate se referă la modificarea Acordului de parteneriat pentru dezvoltarea de proiecte comune de transport și mobilitate în județele Caraș-Severin și Timiș, respectiv la modificarea Acordului de Asociere încheiat între Municipiul Reșița, Municipiul Timișoara, Județul Caraș-Severin și Județul Timiș, în vederea achiziționării în comun a serviciilor de realizare a Studiului de Prefezabilitate și a Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiție „Reabilitare/ Modernizare infrastructură feroviară Reșița Nord – Timișoara Nord cu extensie Voiteni – Stamora Moravița – frontieră”. (A.B.)
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail