Trenuri suplimentare spre litoral introduse de CFR Călători în minivacanța de 1 Mai

Operatorul feroviar de stat va introduce în circulație trenuri suplimentare spre litoral din mai multe orașe ale țării, în minivacanța de 1 Mai.
”Cu prilejul minivacanței de 1 Mai, care prin tradiție este petrecută pe litoralul românesc, CFR Călători va asigura în perioada 25/26 aprilie – 4/5 mai 2025, în plus faţă de trenurile existente în programul obișnuit de circulaţie, mai multe legături spre Constanţa și staţiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia, cu trenuri directe din Bucureşti Nord, Suceava, Iași, Buzău, Oradea”, se arată într-un comunicat dat publicității luni de SNTFC CFR Călători.
De asemenea, și călătorii din alte regiuni ale țării au la dispoziție o serie de conexiuni rapide din capitală, pe fondul existenței mersului de tren cadențat (la 1-2 ore) pe ruta București Nord-Constanța și retur.
Se vor introduce și vagoane suplimentare
În zilele cu trafic crescut din această minivacanță, CFR Călători pune la dispoziția pasagerilor capacitatea maximă de transport, tehnic disponibilă pentru asigurarea deplasării către zonele de interes aflate pe teritoriul țării. Se va monitoriza atent traficul de pasageri și, în funcție de evoluția și dinamica cererii de transport, compania va suplimenta operativ cu vagoane trenurile care circulă spre/dinspre cele mai solicitate destinații în limita parcului de material rulant tehnic disponibil.
”Pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport și pentru a ne putea adapta cât mai bine capacitatea de transport la numărul de locuri solicitat, CFR Călători recomandă pasagerilor cumpărarea cu anticipație a legitimaţiilor de călătorie”, se mai arată în comunicatul citat.


Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail