Din cauza unor lucrări pe Magistrala 500, trenurile București-Suceava și retur vor circula marțea viitoare pe o rută deviată.
Redirecționarea garniturilor de călători se va face la solicitarea Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA – managerul căii ferate, de realizare a unor lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Sihlea și Gugeşti.
Trenurile București-Suceava și retur care vor fi deviate
Potrivit unui comunicat al CFR Călători postat pe site-ul propriu, în data de 21 martie 2023, vor interveni modificări în circulația trenurilor, după cum urmează:
- În locul trenurilor IR 1661 Bucureşti Nord – Iaşi şi IR 1655 Bucureşti Nord – Suceava, va circula pe rută deviată trenul IR 12661 în relaţia Bucureşti Nord (pl. ora 06.25) – Buzău – Barboşi – Tecuci – Vaslui – Iaşi (sos.ora 14.15). Trenul IR 12661 va avea grupă directă de la Tecuci la Suceava – IR 12665 Tecuci (pl. ora 42) – Mărăşeşti – Bacău – Suceava (sos. ora 14.53).
- În locul trenurilor IC 552 şi IC 561 va circula pe rută deviată trenul IR 12062 în relaţia Suceava (pl.ora 05.45) – Bacău – Mărăşeşti –Tecuci (sos. ora 08.58). Trenul IR 12062 este ramură pentru trenul IR 12660.
- În locul trenului IR 1660 va circula pe rută deviată trenul IR 12660 în relaţia Iaşi (pl. ora 06.18) – Vaslui – Tecuci – Barboşi – Buzău – Bucureşti Nord ( sos. ora 14.04).
- Trenul IR 1751 București Nord – Suceava va circula conform graficului din mersul trenurilor în relaţia București Nord –Râmnicu Sărat şi va fi anulat în relaţia Râmnicu Sărat- Suceava. În locul trenului IR 1751 va circula suplimentar trenul IR 12751 în relaţia Focşani (pl.ora 50 ) – Suceava (sos.ora 16.59). Pe distanţa Râmnicu Sărat – Focşani se va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto.
- Trenul IR 1752 Suceava – Bucureşti Nord va circula conform graficului din mersul trenurilor în relaţia Suceava – Focşani şi va fi anulat în relaţia Focşani – Bucureşti Nord. În locul trenului IR 1752 va circula suplimentar trenul IR 12752 în relaţia Râmnicu Sărat (pl.ora 30)– Bucureşti Nord (sos.ora 41). Pe distanţa Focşani – Râmnicu Sărat se va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto.
- În locul trenului IR 1663 va circula pe rută deviată trenul IR 12663 în relaţia Bucureşti Nord (pl.ora 00) – Buzău – Barboşi – Tecuci – Vaslui – Iaşi (sos.ora 19.35).
- Trenul IR 1753 București Nord – Suceava Nord va circula conform graficului din mersul trenurilor în relaţia Bucureşti Nord – Râmnicu Sărat şi va fi anulat în relaţia Râmnicu Sărat – Suceava. În locul trenului IR 1753 va circula suplimentar trenul IR 12753 în relaţia Focşani (pl.ora 08) – Suceava (sos.ora 20.24). Pe distanţa Râmnicu Sărat – Focşani se va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto.
- Trenul IR 1754 Suceava Nord –București Nord va circula conform graficului din mersul trenurilor în relaţia Suceava – Focşani şi va fi anulat în relaţia Focşani – Bucureşti Nord. În locul trenului IR 1754 va circula suplimentar trenul IR 12754 în relaţia Râmnicu Sărat (pl.ora 00) – Bucureşti Nord (sos.ora 19.13). Pe distanţa Focşani – Râmnicu Sărat se va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto.
De asemenea, vor interveni modificări și în circulația unor trenuri regio care vor fi anunțate la nivel local, în stațiile de cale ferată.
Pasagerii care au bilete la aceste trenuri și doresc să renunțe la călătorie pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Detalii pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Trafic intern/Renunțarea la călătorie.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail