Site logo
20 ianuarie 2022

Tribunalul București a decis joi după amiază suspendarea grevei STB și a dispus ”reluarea imediată a activității”.

Sentința tribunalului este executorie, chiar dacă poate fi atacată cu apel.

Societatea de Transport București (STB), companie subordonată Primăriei București, a cerut încă de dimineață judecătorilor să suspende greva sindicaliștilor, pe care o consideră ilegală pentru că nu au fost respectate reglementările legale. Magistrații au analizat speța în regim de urgență.

Transportul public de suprafață din București este paralizat, joi, din cauza unui protest spontan al angajaților STB, care cer măriri de salarii și condiții mai bune de muncă. 1.450 de autobuze, troleibuze și tramvaie au rămas în depouri și autobaze, iar directorul general al STB, Adrian Criț, a acuzat liderii de sindicat că au interese ascunse și a amenințat cu plângeri penale. Președintele Sindicatului Transportatorilor București, Vasile Petrariu, este consilier general din partea PSD.

CITEȘTE și GALERIE FOTO Cartierul bucureștean care nu este afectat de greva STB

În afară de suspendarea grevei STB, se mai cere și declararea ilegalității acesteia

Pe lângă această sesizarea pentru suspendarea grevei, STB a mai depus o alta prin care solicită ca greva să fie declarată ilegală pentru că nu au fost respectați pașii legali pentru declanșare. Termenul în acest proces a fost stabilit pentru vineri, 21 ianuarie, ora 12:00.

Directorul general al STB, Adrian Criț, a anunțat dimineață într-o conferință de presă că greva declanșată de angajați este ilegală și va face plângere penală împotriva liderilor acesteia. „Angajații noștri au un contract de muncă valabil, au drepturile respectate și trebuie să-și îndeplinească obligațiile față de societate și utilizatorii transportului public”. El a susținut că angajații sunt manipulați de liderii de sindicat care acționează pentru propriile interese

Edilul a lansat acuzații la adresa liderului de sindicat Vasile Petrariu. „Liderul de sindicat are incompatibilități. Au fost identificate mari afaceri în care este implicat, afaceri pe care le are cu STB prin centrul de sănătate și diferiți furnizori. Domnul Petrariu simte că a pierdut puterea, această societate este condusă, nu mai conduce sindicatul reprezentativ”.

Posesorii de abonamente primesc o zi în plus de valabilitate

Societatea de Transport București a făcut următoarele precizări, prin intermediul unui comunicat: ”Bucureștenii din zona metropolitană, care pe durata grevei nu au putut beneficia de titlurile de călătorie achiziționate, vor primi o zi de călătorie gratuită. Ne cerem scuze tuturor călătorilor pentru disconfortul creat și asigurăm utilizatorii de faptul că STB SA a analizat circumstantele ce au condus la declansarea acestui protest și a dispus măsuri în consecință pentru cei care au fost implicați în această actiune sindicală ilegală”.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share