Tronsonul feroviar care va scurta cu 2 ore și 38 de minute durata călătoriei București-Arad
După ce va se vor încheia lucrările de modernizare a căii ferate aflate în curs de desfășurare, vom face cu trenul pe Brașov-Sighișoara doar 50 de minute, adică cu 2 ore și 38 de minute mai puțin decât ”scoate” acum cea mai rapidă garnitură. Finalizarea acestui tronson va fi cheia atractivității transportului feroviar de la București la Arad și mai departe spre Ungaria, și nu viitorul tunel de la Predeal, unde câștigul de timp va fi de doar 15 minute.
”Fake news feroviar: o oră și jumătate pe Brașov-Sighișoara după modernizare. Nu ne dăm seama cum anume s-a întâmplat, dar de ceva vreme se rostogolește periodic în presă o informație falsă: o oră și jumătate cu trenul pe Brașov-Sighișoara după ce este gata șantierul. Din fericire, realitatea va fi mult mai bună: timpul de parcurs ar putea fi de aproximativ 50 de minute, referința din anii 1990 fiind puțin sub 1h 40min”, se arată într-o postare a Asociației Pro Infrastructura.
Termene diferite de punere în funcțiune
Cei de la API își bazează estimarea pe faptul că între Sighișoara și Simeria (169 km) se poate obține o viteză medie de 125 km/h chiar și cu trei opriri, așa cum am scris zilele trecute. ”Evident, pe o distanță de 112 kilometri (din care pe vreo 110 km viteza va fi 160 km/h), fără oprire, cele mai rapide trenuri de călători vor face în jur de 50 de minute, în niciun caz 90, adică aproape dublu”, se arată în postarea Asociației, care estimează că acest lucru nu se va întâmpla mai devreme de 2030.
Constructorii sunt însă de altă părere. Cu ocazia vizitei tehnice organizate pe șantier în cea de-a doua zi a Conferinței de Infrastructură organizate de Club Feroviar la Sighișora, aceștia au avansat ca termen anul 2028.
Conform datelor oficiale ale Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, procesate de API, cele două TBM-uri ale Aktor care sapă cei 6,8 kilometri ai tunelului Ormeniș avansează, în medie, cu vreo 3 metri pe zi. Celelalte două cârtițe de pe cei 4,9 kilometri ai tunelului Homorod merg mai lent, cam cu 2,5 metri în fiecare zi. În total, săpătura a ajuns la 36% la Ormeniș, respectiv 14% la Homorod.
Archita-Sighișoara, în stadiu avansat
”În plus, sunt multe probleme pe traseul executat de Aktor, Cața-Beia-Archita. Euroconstruct stă și mai prost: are porțiuni lungi neatinse când intrăm în al șaselea an de contract, așa cum v-am tot explicat. Doar Arcada are un ritm predictibil, având șanse mari să termine Archita-Sighișoara cam în doi ani de zile”, se mai arată în postare.
Proiectul „Reabilitarea liniei de cale ferată Brașov–Simeria, componentă a Coridorului Rin–Dunăre, secțiunea Brașov–Sighișoara, Subsecţiunea 1. Braşov-Apaţa, Subsecțiunea 3. Caţa-Sighişoara” este implementat de Asocierea RailWorks (Alstom Transport SA – lider, Aktor SA, Arcada Company SA și Euro Construct Trading 98 SRL). Potrivit ultimei monitorizări a CNCF CFR SA, stadiul fizic pe această subsecțiune este de 54,89%. Pe Subsecțiunea 2. Apața-Cața lucrează asocierea RailWorks – Aktor SA (lider asociere), Alstom Transport SA și Arcada Company SA, iar stadiul fizic este de 58,89%.
Trenul Dacia va zburda între Brașov și Sighișoara
În momentul de față, pe cei 139 de kilometri cât este acum lungimea căii ferate dintre Brașov și Sighișoara (evident, după modernizare traseul se va scurta la 112 km, căci se va circula în mare parte pe tronsoane nou construite, mai drepte), cel mai rapid tren de călători face 3 ore și 28 de minute.
Este vorba de IRN 346 Dacia al CFR Călători, care circulă pe relația București Nord-Wien Westbahnhof. Făcând calculul, rezultă că economia de timp după modernizare va fi de 2 ore și 38 de minute. Enorm, față de alte tronsoane unde s-au câștigat doar 10-15 maximum 20 de minute după finalizarea lucrărilor de modernizare cu fonduri europene, mai toate întârziate (au durat și 10 ani, chiar dacă multe nu includeau tuneluri gigantice, ca pe Brașov-Sighișoara).
Deci, după ce tronsonul Brașov-Sighișoara va fi pus în funcțiune pe varianta modernizată, același tren IRN 346 Dacia va face de la București la Arad 7 ore și 39 de minute, în loc de 10 ore și 17 minute în prezent. La fel și în cazul trenului IC 531 ”Avram Iancu”.
Economie de timp mult mai mică pe Predeal-Brașov
Pentru a finaliza coridorul principal Constanța-București-Arad-Curtici, autoritățile au în plan construcția unui tunel între Predeal și Brașov, prin care viteza maximă să fie de 200 km/oră.
Contractul pentru studiul de fezabilitate a fost semnat pe 21 august 2020 cu asocierea Egis România – Egis Rail SA – Italrom Inginerie Internațională SRL.
Traseul în plan al acestei opțiuni are o lungime de 26,46 km. Acesta se va desprinde din calea ferată existentă la km 138+600, între Azuga și Predeal, către stânga axului căii ferate existente. Traseul va continua cu un pasaj peste un drum local și va intra în tunelul Predeal la kilometrul 139+400, după care va continua către nord prin tunel, va subtraversa DN73A la km 142+132, va ocoli la vest orașul Predeal și va ieși din tunel la km 149+259, la Vest de Timișu de Sus, imediat după incinta stației. Lungimea tunelului va fi de 9.859 m (cel mai mare din România).
Începând cu km proiectat 149+259, traseul va intra într-o zonă comună cu traseul existent, unde se vor face îmbunătățiri majore până la km proiectat 156+200. Apoi, până în dreptul stației Dârste, traseul proiectat va urmări în continuare traseul existent, suferind îmbunătățiri de curbe, dar fără corecții majore de profil longitudinal.
În momentul de față, cel mai rapid tren străbate distanța actuală de 26 km în 34 de minute. După ce va fi construit tunelul, între cele două orașe durata călătoriei va fi undeva la 15 minute, deci economie de timp nu va fi nici pe departe la fel ca cea care se va face cu trenul pe Brașov-Sighișoara.


Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail