Tunul secolului de la CFR Călători se încheie cu casarea ramelor cu azbest luate de la Călin Mitică

de 26 februarie 2026
Tunul secolului de la CFR Călători se încheie cu casarea ramelor cu azbest luate de la Călin Mitică

După 20 de ani de la ceea ce a fost poate cea mai păguboasă ”afacere” a CFR Călători, ramele electrice cu azbest cumpărate la prețuri astronomice de la Remarul 16 Februarie, compania lui Călin Mitică, vor fi trimise la casat. Ministerul Transporturilor justifică acest demers prin faptul că nu mai este nevoie de ele, din moment ce vin trenuri și locomotive noi. În realitate, ramele respective sunt pe butuci de mai bine de un deceniu.

Pe site-ul ministerului a fost postat joi, în consultare publică, proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea transferului fără plată a unor active din patrimoniul Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători C.F.R. Călători – S.A. în patrimoniul Societăţii de Administrare Active Feroviare S.A.A.F. – S.A., în vederea casării și valorificării.

În Nota de fundamentare a proiectului de act normativ se arată că în perioada următoare vor sosi foarte multe trenuri și locomotive noi și că în contractul semnat cu Banca Europeană de Investiții există obligația casării materialului rulant vechi. Sunt menționate atât contracte aflate în derulare (cu Alstom și PESA), cât și achiziții aflate în pregătire.

Ridică însă un semn de întrebare modalitatea de transfer a acestui material rulant, cu titlu gratuit. Unele surse din domeniu ne-au declarat că acest lucru ar putea cauza, din punct de vedere legal, un prejudiciu pentru CFR Călători, iar pentru SAAF o îmbogățire fără justă cauză.



Locomotive apte de drum, trimise la casat

Anexa la proiect prezintă datele de identificare și locurile unde se află cele 77 de unități de material rulant care vor fi casate. Este vorba de 26 de locomotive diesel-electrice (LDE), 11 locomotive electrice (LE) și 30 de rame electrice (RE). Lista integrală o puteți consulta în fișierul alăturat.

Anexa_la_HG_

Cu siguranță, multe dintre locomotivele care vor fi transferate de la CFR Călători la SAAF vor fi cumpărate de operatori privați de transport feroviar de marfă din România. Mai ales că unele sunt perfect funcționale și circulă în momentul de față, cum este cazul EA 780 a Depoului Ploiești.

O suveică de firme a umflat prețul

Ceea ce atrage însă atenția din această listă sunt cele 30 de rame electrice care vor fi trimise la SAAF în vederea casării. Acestea chiar vor fi casate, iar această operațiune se va dovedi una mai costisitoare decât metalul care va fi recuperat și valorificat din respectivele automotoare. Și asta pentru că ele conțin azbest, material toxic, chiar cancerigen, interzis în Uniunea Europeană.

În perioada 2006 – 2010, CFR Călători a decis sa cumpere 34 de rame electrice second hand din Franța, fabricate în perioada 1965-1975. Numai că operatorul de stat nu le-a cumpărat direct din Franța. Ele s-au plimbat în acte pe la mai multe firme românești, iar pe acest lanț le-a crescut valoarea pe fiecare verigă. Ultima dintre acestea a fost SC Remarul 16 Februarie SA Cluj-Napoca, reparator de material rulant controlat de Călin Mitică.

Plângere penală făcută de CFR Călători

Cele 34 de rame electrice au fost verificate de o comisie de recepție din cadrul CFR Călători, care le-a preluat fără obiecțiuni, iar apoi au fost puse în circulație. La începutul anului 2013, ramele au fost trimise la reparații programate la Reloc Craiova, iar muncitorii de aici au constatat că ele aveau azbest în pereți, în podele și în tavan. În paranteză fie spus, este greu de crezut că membrii comisiei de la CFR Călători care le recepționaseră nu știau acest lucru.

Pe 8 noiembrie 2013, directorul general al CFR Călători de la acea vreme, Valentin Dorobanțu, a depus plângere penală împotriva SC Remarul 16 Februarie SA la Parchetul de pe lânga Judecătoria Sectorului 1, pentru savârșirea infracțiunii de înșelăciune. În paralel, conducerea operatorului feroviar de stat a depus și la Tribunalul București o cerere de chemare în instanță a Remarul 16 Februarie SA, prin care solicita constatarea nulității absolute a contractului de furnizare a ramelor electrice și banilor.

”Prejudiciul produs companiei, cu tot cu penalități, este de 50 de milioane de euro. Cum am aflat despre această afacere, am facut plângere penală și i-am dat în judecată pentru vicii ascunse. Acum așteptăm decizia procurorilor și a judecătorilor”, declara Dorobanțu la acea vreme pentru EVZ.

Nici până acum Remarul 16 Februarie nu a dat banii înapoi și nici nu a fost condamnat nimeni în acest ”tun” dat cu banii publici. Iar ramele electrice cu azbest sunt trase la gard de 13 ani.

Cât privește cele șase automotoare Desiro sechestrate încă din 2019 la Remarul 16 Februarie, pesemne că oficialii CFR Călători așteaptă să se împliească 20 de ani, pentru a le casa și pe acestea.



Share