
Azi s-a împlinit un an de la accidentul feroviar de la Galați, în care și-a pierdut viața Gina Basoc, șef de tren la CFR Călători. Ancheta se dovedește a fi foarte complexă, așa că Agenția de Investigare Feroviară Română (AGIFER) a publicat doar o Declarație intermediară referitoare la accident, nu și Raportul de investigare propriu-zis.
Pe 25 martie 2023, într-o seară de sâmbătă, în gara Galați s-a produs un grav accident feroviar. Locomotiva EC 128 a Depoului Galați, care urma să fie pusă la tracțiunea trenului Regio 7576, care urma să plece în direcția Mărășești, la cuplare a tamponat violent vagonul 261609098. În urma impactului au fost rănite patru persoane, din care una în stop cardio-respirator şi o alta încarcerată. Ulterior, a fost declarat decesul ceferistei Gina Basoc, așa cum a scris la vremea respectivă Club Feroviar.
Apoi, pe 30 martie 2023, Consiliul de Administrație al SNTFC CFR Călători a luat o decizie radicală: retragerea din circulație a tuturor locomotivelor care au soluția tehnică, precum cea care a provocat accidentul feroviar de la Galați. Au fost ”trase la gard” 12 locomotive cu graduator de tip SAGMA.
Între timp, toată lumea aștepta să afle ce s-a întâmplat cu adevărat în acea sâmbătă neagră de 25 martie 2023. Investigația se dovedește însă a fi mult mai complexă decât s-ar fi putut crede la prima vedere, așa că AGIFER a publicat doar o Declarație intermediară referitoare la accident, nu și Raportul de investigare propriu-zis.
Investigația AGIFER și ancheta penală se desfășoară în paralel
În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (3) din OUG nr. 73/2019, ”în cazul în care raportul final nu poate fi publicat în termen de 12 luni, AGIFER publică o declarație intermediară cel puțin la fiecare dată a comemorării accidentului, în care oferă detalii cu privire la stadiul investigației și la problemele ridicate în domeniul siguranței”, se arată în documentul publicat pe site-ul AGIFER.
Citește aici documentul integral:
D 452 Declaratie intermediara Galati 2023.03.25
Investigații complexe pentru accidentul feroviar de la Galați
Pentru stabilirea modului în care s-a produs accidentul, inspectorii AGIFER au desfășurat investigații complexe. Astfel, au fost făcute probe și verificări la locomotiva EC 128, precum și la o locomotivă similară la care a fost montată instalația SAGMA de la locomotiva implicată în oribilul accident. De asemenea, a fost chestionat personalul de tren. În paralel cu investigația AGIFER se desfășoară și o anchetă penală.
Investigatorii au cercetat și similitudinile cu accidentul feroviar din 29 noiembrie 2017 de la Bârsești, soldat și el cu pierderi de vieți omenești. Atunci, CFR Marfă a retras din circulație toate locomotivele cu acest tip de graduator. CFR Călători nu a luat atunci o măsură similară.
Producătorul graduatoarelor nu a furnizat documentele cerute de AGIFER
Dar să vedem care au fost cauzele pentru care AGIFER nu a putut să publice până acum Raportul de investigare final al accidentului. Probele și verificările care au fost sau vor fi efectuate trebuie să se desfășoare în prezența reprezentanților AGIFER și a expertului/experților desemnați, iar obiectivele celor două entități (AGIFER și Parchetul de pe lângă tribunalul Galați) sunt diferite, se artă în document.
Mai grav este însă un alt aspect menționat în Declarația intermediară: ”De asemenea, un alt element care a împiedicat finalizarea Raportului de investigare este și faptul că SC INDA SRL, producătorul echipamentului SAGMA care a echipat locomotiva EC 128, nu a furnizat până la această dată documentele/informațiile solicitate de comisia de investigare, legate de acest echipament”.
SC INDA SRL din Craiova este ”o Instituție de Cercetare și Dezvoltare în domeniul electronicii de putere și al echipamentelor de control bazate pe microcontrolere, utilizate pe aproape toate tipurile de vehicule electrice: locomotive, trenuri automotoare, tramvaie și troleibuze”, potrivit informațiilor prezente pe site-ul firmei. În conformitate cu datele de la registrul Comerțului, societatea este deținută de Costin Rădulescu (cu 51% din acțiuni) și Mihail Rădulescu (restul de 49%). Administrator al companiei figurează Mihail Rădulescu.
O fetiță a rămas orfană de mamă
Rămâne de văzut cum se va debloca această situație neplăcută în special pentru familia ceferistei Gina Basoc, care are dreptul să afle ce s-a întâmplat de fapt și cine este de vină pentru accidentul feroviar de la Galați din 25 martie 2023.
Mai ales că în urma acestui oribil accident o fetiță a rămas orfană de mamă.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail