Un ceferist a murit sâmbătă dimineață în timp ce era călător într-un tren Regio care circula pe ruta Bacău-Suceava Nord.
Trenul R 5431 a plecat din stația Bacău, la ora programată, 2:16, având ca destinație finală Suceava Nord, unde ar fi trebuit să sosească la ora 6:14.
Garnitura a circulat conform programului până la halta Liteni, unde a ajuns la ora stabilită, 5:34, când unui călător din tren i s-a facut rău și s-a solicitat intervenția ambulanței. În jurul orei 06:10 echipajul SMURD sosit la Liteni a declarat decesul persoanei respective, în vârstă de 55 de ani, care era electrician la Revizia de Vagoane Suveava.
Trenul a staționat în halta Liteni până când au ajuns polițiștii și procurorii și au întocmit actele necesare în astfel de situații. Într-un final, garnitura a plecat din Liteni la ora 7:43, cu o întârziere de 128 de minute.
Dumnezeu să-l odihnească!
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail