Site logo
Un podeț feroviar, linii ferate și macazuri de la Regionala Timișoara a CFR SA, scoase la casat
9 februarie 2024

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii vrea să dea la casat un podeț feroviar, linii ferate și macazuri de la Regionala Timișoara a Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA.

Pe site-ul ministerului a fost postat, în consultare publică, proiectul de Hotărâre de Guvern privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului şi în administrarea Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA a unor bunuri aflate în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii şi în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA – Sucursala Regională CF Timișoara, în vederea reutilizării şi refolosirii, respectiv scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării, după caz.



Linii ferate și macazuri de la Regionala Timișoara care nu mai sunt folosite

Pe raza de activitate a SRCF Timișoara, există bunuri care aparţin domeniului public al statului, aferente secțiilor de circulație interoperabilă Orșova-Timișoara și Timișoara Sud-Voiteni, propuse pentru disponibilizare ca urmare a lucrărilor de modernizare și reabilitare, conform programului „Proiect Refacție totală linia CF Orșova-Jimbolia-intervalul Vălișoara-Caransebeș, km 461+100-475+835“, cât și lucrărilor de modernizare conform programului „Realizare infrastructură rutieră de interes local în Comuna Giroc și înființare trecere la nivel la km 6+330 a liniei CF Timișoara Sud -Voiteni“.

Bunurile în cauză afectate de lucrările de modernizare, fac parte din categoria linii ferate de circulație și aparate de cale, interoperabile, înregistrate la numărul MF 147792 și reprezintă: aparate de cale echivalente din stația de cale ferată Valea Timișului, linie de cale ferată, aparate de cale echivalente din stația de cale ferată Balta Sărată şi trecere la nivel la km 6+950 linia Timișoara-Reșița. Este vorba de 0,284 km de cale ferată și de 11 aparate de cale.

De asemenea, vizat de proiectul de act normativ este și un podeț situat la km 474+235, pe interstația Balta Sărată-Caransebeș.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share