Un tren din trei a avut întârzieri în 2020, respectiv un procentaj de 31,47% din totalul trenurilor operate de către CFR Călători, potrivit raportului privind calitatea serviciilor dat publicității de către companie zilele trecute. Totalul întârzierilor a fost de 4,7 ani, sub nivelul de șase ani din 2018.
doru.cireasa@clubferoviar.ro
Potrivit raportului, marea majoritate a trenurilor întârziate, anume 30,08% din total trenuri, au avut întârzieri sub o oră. Sub 1% dintre trenuri au întârziat între o oră și două ore, iar 0,42% dintre trenuri au întârziat peste două ore. Ținând seamă de faptul că numărul curselor operate de CFR Călători în 2020 a fost de aproximativ 378.000 (78.500 trenuri inter-regio, 277.000 Regio pe infrastructură interoperabilă și 23.000 Regio pe infrastructură neinteroperabilă) rezultă că aproape 2.000 de trenuri au avut întârzieri în 2020 de peste două ore.
Din totalul duratei de parcurs a trenurilor, 3,68% le-au reprezentat întârzierile.
3.300 reclamații
Același document menționează că în 2020, în scris sau electronic, au fost înregistrate 4.810 de petiții din care 72,47% le-au reprezentat reclamațiile. Acestea au avut ca obiect întârzieri ale trenurilor, lipsa vagoanelor, anularea trenurilor, comportamentul personalului de tren, condițiile de călătorie, cum ar fi murdăria, defectarea instalațiilor de climatizare ș.a.
În anul 2020 s-au primit 40 de cereri de despăgubire pentru întârzieri de trenuri. Au fost plătite despăgubiri în cazul a 34 de cereri, celelalte șase fiind considerate neglijabile, căci întârzierile erau sub 60 de minute. Potrivit regulamentului CFR Călători, despăgubirile se acordă în trafic internațional în procentaj de 50% dacă întârzierrea depășește două ore și de 25% dacă e mai mică.
Viteza trenurilor de călători, sub 50 de kilometri la oră
Date privind regularitatea circulației apar și în raportul de activitate al CFR SA pe anul trecut. Întârzierile trenurilor de călători au scăzut în ultimul an cu aproximativ 30% până la 2,5 milioane minute, respectiv 4,7 ani. În 2018 totalul întârzierilor a fost însă de șase ani. Întârzierile trenurilor de marfă au scăzut și acestea considerabil, situându-se însă la niveluri diferite. Astfel, dacă în 2019 acestea au fost de 35 milioane minute, în 2020 au fost de 27 milioane minute.
81% din trenuri au circulat în grafic, respectiv în medie 1.100 trenuri pe zi din totalul de 1.355 trenuri pe zi. Viteza comercială a trenurilor de călători a fost de 44 ,39 kilometri la oră, în timp ce cea a trenurilor de marfă a fost de 16,87 kilometri la oră. Regularitatea trenurilor de marfă a fost de 62,4%.
Situația accidentelor
În anul 2020, pe infrastructura feroviară publică, administrată de CNCF „CFR” SA, au fost înregistrate 282 accidente feroviare și 205 incidente feroviare încadrate conform Regulamentului de investigare a accidentelor și a incidentelor, de dezvoltare și îmbunătățire a siguranței feroviare pe căile ferate și rețeaua de transport cu metroul din România.
Niciunul nu este considerat accident feroviar grav. Au fost 282 accidente feroviare, din care: o coliziune, 20 deraieri, 162 loviri ale vehiculelor rutiere, la trecerile la nivel de către trenuri în circulație, 90 loviri ale persoanelor de către vehicule feroviare aflate în mișcare, cu excepția cazurilor de suicid, 8 incendii la vehicule feroviare din compunerea trenurilor în circulație, 15 incidente produse în circulația trenurilor, 43 incidente produse în activitatea de manevră, 147 incidente produse în legătură cu siguranța circulației.
În anul 2020, 26 incidente feroviare au fost analizate în contul CNCF “CFR” SA.
Accidentele la treceri de nivel, cu un sfert mai multe decât în 2019
Accidente la treceri la nivel: în anul 2020 au fost înregistrate un număr de 162 loviri ale vehiculelor rutiere de către materialul rulant la trecerile la nivel cu calea ferată (139 loviri în 2019). Ca urmare a lovirii vehiculelor rutiere de către materialul rulant la trecerile la nivel cu calea ferată, 45 persoane au fost rănite și 18 persoane au fost declarate decedate. Toate acestea s-au produs ca urmare a nerespectării de către conducătorii auto a semnalizării rutiere și a neasigurării acestora la trecerile la nivel.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail