Urgență medicală la metrou, pe Magistrala 2. Trenul a staționat 10 minute la o oră de vârf
O urgență medicală la metrou a perturbat joi dimineață, la o oră de vârf, circulația trenurilor pe Magistrala 2, Tudor Arghezi – Pipera.
Responsabilii Metrorex au anunțat că azi, 30 aprilie 2026, în jurul orei 09:20, în trenul de metrou aflat în staţia Aurel Vlaicu 1, pe linia 1, pe sensul de mers către Pipera, a fost raportată o urgenţă medicală.
Unei persoane i s-a făcut rău, motiv pentru care a fost solicitat ajutorul SMURD. Trenul a staţionat la peron aproximativ 10 minute, până la încheierea procedurilor medicale ce se impun în astfel de cazuri. În acest moment, circulația trenurilor de metrou se desfășoară în condiții normale, precizează oficialii transportatorului public bucureștean din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
Magistrala 2, cea mai aglomerată de pe rețeaua Metrorex
”Călătorii au fost informați cu privire la această situație prin instalațiile de sonorizare din stații și trenuri. Mulțumim călătorilor pentru înțelegere!”, se precizează în comunicatul de presă dat publicității de Metrorex în urma acestui eveniment nedorit.
Magistrala 2, Tudor Arghezi – Pipera, este cea mai aglomerată de pe rețeaua de transport subteran din Capitală, pentru că leagă sudul orașului de nord, unde se află cele mai multe clădiri de birouri. În consecință, trenurile sunt arhipline la orele de vârf, când corporatiștii și nu numai se duc la serviciu sau se deplasează spre domiciliile lor.


Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail