După mai bine de două luni de pauză, primele trenuri de marfă Wuhan-Europa au pornit la drum, iar produsele vor ajunge peste două săptămâni în Germania, Polonia, Ungaria și Cehia.
Anual peste 5.000 de trenuri transportă marfă din China către mai mult de 15 țări europene. Dintre acestea, 400 de garnituri pleacă din provincia Hubei, informează HotNews.
Traficul feroviar a fost închis în ianuarie în provincia Hubei de unde a pornit pandemia de Covid-19 și primele semne de reluare au fost la jumătatea lui martie. În acest week-end primul tren a plecat din Wuhan către Duisburg, mărfurile urmând a ajunge și în Polonia, Cehia și Ungaria.
Primele trenuri de marfă Wuhan-Europa, încărcate cu articole medicale și piese auto
Este primul tren direct Wuhan – Europa de după ridicarea parțială a restricțiilor în provincia Hubei și transportă articole medicale, piese auto, electronice și cablu de fibră optică.
Wuhan este un nod important pe așa-numitul Drum Feroviar al Mătăsii și există trenuri de marfă directe către Duisburg, Hamburg, Madrid, Lyon, Malaszewicze (Polonia), Budapesta și Praga. Anul trecut au circulat 408 trenuri între Wuhan și Europa.
Începând de sâmbătă dimineață, trenurile de călători opresc din nou în Wuhan după un blocaj care a durat mai bine de două luni de zile. Primele trenuri de pasageri au ajuns sâmbătă la Wuhan, oraşul chinez de unde a pornit pandemia de Covid-19.
Deocamdată, călătorii au voie doar să sosească, nu să şi părăsească oraşul cu 11 milioane de locuitori, care a fost izolat de lume din luna ianuarie.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail