VIDEO Ciprian Șerban la metrou Gara Băneasa: impact redus asupra traficului auto
Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, a vizitat joi șantierul stației de metrou Gara Băneasa de pe viitoarea Magistrală 6. Cu acet prilej, ministrul a cerut ca lucrările să aibă un impact cât mai redus asupra traficului auto din zonă.
”Astăzi am vizitat șantierul viitoarei stații de metrou Gara Băneasa, parte a Magistralei 6. Împreună cu directorul Metrorex şi cu echipele tehnice din partea constructorului şi a supervizorului, am analizat stadiul lucrărilor pentru a mă asigura că proiectul avansează conform graficului. Un punct esențial al discuțiilor a fost impactul nedorit al lucrărilor asupra traficului și asupra vieții de zi cu zi a cetățenilor. Am solicitat constructorilor să mențină o coordonare permanentă cu Metrorex și cu celelalte autorități implicate, astfel încât restricțiile de trafic să fie optimizate și adaptate în funcție de evoluția lucrărilor. Obiectivul nostru rămâne clar: lucrări realizate eficient cu încadrare în graficul de execuție”, a scris Ciprian Șerban pe contul său de Facebook.
Lucrările, realizate de antreprenori turci
Pe 2 mai 2023, Metrorex a semnat cu Asocierea Gülermak Ağir Sanayi Inşaat Ve Taahhüt A.S. – Somet SA contractul pentru tunelurile de la stația Tokyo (mallul Băneasa Shopping City) până la Aeroportul Henri Coandă, așa cum a scris atunci Club Feroviar.
Cu mai bine de un an înainte, pe 8 martie 2022, Metrorex semnase cu asocierea Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret A.S. – MAKYOL Insaat Sanayi Turizm ve Ticaret A.S. contractul pentru săparea tunelurilor la prima secțiune, cea dintre 1 Mai și Tokyo, după cum am informat la vremea respectivă.
Pe 20 ianuarie TBM ”Sfânta Maria” a străpuns peretele viitoarei stații de metrou Gara Băneasa. Scutul de forare ”Sfânta Maria” excavează tunelul Liniei 2 pe Secțiunea Sud a Magistralei 6 de metrou. Tunelul realizat până acum de utilajul gigant (TBM ”Sfânta Maria” are o lungime de 97 de metri, greutate de 600 de tone, cap de foraj cu diametrul de 6,60 metri), între viitoarele stații de metrou Tokyo – Aeroport Băneasa – Gara Băneasa, însumează 2006 metri excavați și 1.334 de inele de tunel asamblate. Lungimea tunelului subteran pe care îl va realiza TBM ”Sfânta Maria” până la stația existentă 1 Mai este de 6,6 km.


Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail