VIDEO Ciucu, mesaj din troleibuz: niciun șofer și niciun vatman STB nu va fi concediat

Nu vor fi concedieri la STB din rândurile șoferilor și vatmanilor, a dat asigurări primarul general Ciprian Ciucu, într-o intervenție live făcută pe Facebook, dintr-un troleibuz, joi dimineață.
”Vreau să fac un anunț, pentru că zilele acestea sunt mai multe discuții despre probleme financiare imense la nivelul STB, dar nu doar la STB, și la Termoenergetica și mai multe sisteme publice. În primul rând, vreau să mă adresez în această dimineață angajaților STB. Vreau să mă adresez șoferilor și vatmanilor. Știu că au început să umble de ieri zvonuri în STB, întreținute de unii, că Ciucu face și drege, Ciucu vrea să taie. Nu este adevărat. Adevărat este că situația financiară a STB este extrem, extrem de proastă. Vă dau un singur exemplu, ca să aveți o comparație. STB are în fiecare an bugetul orașului Brașov. Tot orașul Brașov, tot ce are Primăria Brașovului, mă refer aici de la apă, canal, gaze, școli, investiții, spital, asfaltări, parcuri, a fost pe un buget de execuție de 1,8 miliarde de lei. Pe acolo a fost și bugetul STB în ultimul an, 1,8 miliarde de lei. Pe ce se duc acești bani?”, a întrebat Ciprian Ciucu, la începutul transmisiunii live făcută pe Facebook.
Primarul general s-a plâns de faptul că i-a fost refuzat un audit extern la Societatea de Transport București de către majoritatea din Consiliul General al Municipiului București. ”Am vrut să aflu și eu exact pe ce se duc acești bani. Am cerut în Consiliul General un audit, o evaluare, așa cum este de bun simț. Nu am fost lăsat de către Consiliul General, nu toate partidele au votat. Ca să fie foarte, foarte clar, s-au acumulat o serie de decizii greșite și ale managementului companiei, poate și la nivelul ADI-TBPI, astfel încât plățile sau datoriile pe care le are Primăria la STB nu sunt suportabile bugetar în acest moment. Efectiv nu ai de unde să iei să-i dai STB-ului. Bugetul orașului Brașov doar ca să funcționeze această societate. Evident, gândul meu în acest moment este în special la oamenii care muncesc, la șoferi, la vatmani, la muncitorii din URAC. Au rămas cu aceleași salarii de ani și ani de zile, în timp ce managementul a continuat să facă angajări pe personal TESA. S-a umflat atât de mult schema de personal la STB, încât nu a mai existat posibilitatea să crească salariile pentru șoferi, pentru vatmani. Aici a existat blocajul și asta nu se înțelege”, mai afirmat Ciprian Ciucu.
CITEȘTE și Ciucu cere plan „clar” de reducere a cheltuielilor la STB care cheltuie cât Brașovul
În continuare, primarul general a spus că a vorbit cu șoferi și vatmani care se plâng de problemele lor: ”În acest moment, la STB, am vorbit cu șoferi și cu vatmani, și oamenii îmi spun problemele lor: nu avem motorină, nu avem piese de schimb, canibalizăm toate celelalte autobuze, ca să putem să le scoatem un traseu. 30% dintre autobuzele Otokar stau în baze, pentru că nu le putem scoate pe stradă, că sunt de foarte proastă calitate. Oamenii îmi spun toate acestea. Nu au mai fost creșteri salariale la șoferi și la vamani de foarte mult timp. Dar alte contracte s-au făcut”, a mai afirmat primarul general în noul său mesaj pentru angajații STB.
Nu vor fi concedieri la STB din rândurile șoferilor și vatmanilor
Ciprian Ciucu a acuzat PSD, PUSL și AUR că au refuzat să fie realizat o evaluare a STB.
”Problemele sunt uriașe, sunt absolut uriașe. Primăria Capitalei nu mai poate susține 1,7 – 1,8 miliarde de lei pe an, nu suntem nebuni la cap. La acest buget, nu ai cum să susții acest serviciu. Este nevoie să se învârtă roata, nu de nu știu câte zeci de șefi. Aveau 100 și ceva de șefi și șefuleți, m-am uitat pe organigramă. Sunt sute de șefi. Nu exagerez când zic treaba aceasta. Eu am cerut conducerii STB un plan de reducere a cheltuielilor. Să vedem cum putem reduce cheltuielile și și crește veniturile, adică să facă management. Eu am cerut soluții, n-am dat soluții, soluția să vină de la echipa de management și de ADI-TBPI, că de aia sunt acolo. Că așa, o societate comercială cu un buget nelimitat poate să conducă și un copil de 10 ani”, a mai arătat Ciprian Ciucu.
Primarul general a garantat că nu vor fi șoferi și vatmani concediați și nu li se va reduce lor salariile, pentru că de ei este cea mai mare nevoie. Ciucu a promis că va merge în autobaze și depouri, să vorbească direct cu angajații STB.


Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail