Site logo
VIDEO De ce evacuarea refugiaților din Ucraina se face la polonezi cu trenul, iar la noi cu mașina
28 februarie 2022

Evacuarea refugiaților din Ucraina se face în mod diferit spre Polonia și spre România. Zeci de trenuri circulă zilnic spre Lviv, la frontiera cu Polonia, în vreme ce la intrarea în România vămile rutiere sunt blocate de coloane kilometrice de mașini. Compania feroviară de stat ucraineană Ukrzalizniţa nu a introdus trenuri spre granița cu România, probabil pentru că de ele ar fi beneficiat mai ales etnicii români din zona Cernăuți. Asta cu toate că România are două legături transfrontaliere funcționale cu țara vecină, iar într-una dintre ele s-au investit bani serioși de la bugetul statului.

evacuarea refugiaților din UcrainaPunctele de trecere a frontierei din nordul României au fost luate pur și simplu cu asalt de mii de refugiați ucraineni, care fug de ororile războiului declanșat de Vladimir Putin în țara lor.

Vama Siret este practic blocată, iar la intrarea în România s-a format o coloană de mașini care se întinde, în anumite momente, și pe zece kilometri. În atari condiții, intrarea în țară a ucrainenilor este mult îngreunată și de incapacitatea Poliției de Frontieră de a procesa un flux atât de mare de pașapoarte, dar și de slăbiciunile infrastructurii de transport. Cum între noi și țara vecină nu circulă trenuri de călători, accesul se face exclusiv pe cale rutieră.



La Lviv, evacuarea refugiaților din Ucraina se face cu trenul

Cu totul altfel se desfășoară lucrurile la frontiera Ucrainei cu Polonia, la Lviv, unde refugiații părăsesc țara lor pe cale feroviară.

Într-un autoturism încap maximum cinci persoane (poate și șase-șapte, dacă sunt și copii mici), în vreme ce într-un tren sunt transportați și 7.000 de oameni, după cum a anunțat recent Ukrzalizniţa, compania feroviară de stat din Ucraina. Compania a suplimentat constant numărul de trenuri și de vagoane spre Lviv, așa cum a anunțat și în această dimineață pe pagina sa oficială de Facebook.

În stația feroviară de la granița ucraineano-poloneză e aglomerație maximă, iar oamenii așteaptă cu orele să prindă un tren către țara vecină și, implicit, către libertate și pace. Totuși, atunci când pleacă, garniturile transportă un număr mult mai mare de oameni decât dacă fiecare ar fi în mașina lui.

Patru conexiuni feroviare România-Ucraina, toate patru fără trenuri de călători

România are patru conexiuni feroviare cu Ucraina, la Satu Mare-Halmeu-Diacovo (secția feroviară 402), la Sighetu Marmației-Câmpulung la Tisa-Teresva (secția 409), Valea Vișeului-Rahov (secția 409) și Suceava-Dornești-Vicșani-Vadu Siretului (secția 518).

Pe niciuna nu circulă însă trenuri de călători. Primele trei sunt închise total traficului, iar pe cea de-a patra mai circulă din când în când trenuri de marfă. Prin aceste puncte de trecere a frontierei feroviare s-ar putea asigura o defluire mult mai eficientă a refugiaților, dacă ar circula trenuri de călători.

Gara Câmpulung la Tisa, modernizată acum șapte ani. Nu circulă niciun tren de 15 ani

evacuarea refugiaților din Ucraina gară modernizată
Gara Câmpulung la Tisa a fost modernizată, dar pe aici nu trece niciun tren

Stația feroviară de frontieră Câmpulung la Tisa a fost modernizată în 2015, în urma unei investiţii de 2,2 milioane de lei, bani de la bugetul statului.

Clădirea gării a fost reparată, gardurile au fost refăcute şi au fost montate 32 de camere de supraveghere pe cei 2,5 kilometri până la graniţa cu Ucraina, după cum a relatat în urmă cu trei ani Club Feroviar. Renovarea gării a fost prevăzută în proiectul de securizare a graniţelor, în vederea aderării României la spaţiul Schengen, lucru care până acum nu s-a produs.

Ultima dată când pe aici a circulat un tren de călători transfrontalier a fost pe data de 17 octombrie 2007. Atunci, în urma controlului vamal, au fost descoperite mai multe cartușe de țigări de contrabandă ascunse printre scaunele trenului. Vameşii români din Câmpulung la Tisa au vrut inţial să confişte trenul venit din Ucraina, însă, după cinci ore de cercetări l-au lăsat să se întoarcă peste graniţă. A fost ultimul.

Nici pe la Vicșani nu mai circulă trenuri de călători de când a izbucnit pandemia

evacuarea refugiaților din Ucraina
De la Dornești calea ferată este ”încălecată”

Pe linia ferată Suceava-Dornești-Vicșani-Vadu Siretului au circulat trenuri de călători până de curând. Mai exact, până acum doi ani, când a izbucnit pandemia de coronavirus.

Și aici Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a făcut investiții de peste 150.000 de euro, în 2016, așa cum a informat la vremea respectivă Club Feroviar. Linia este ”încălecată” (adică și cu ecartament european standard, și cu ecartament rusesc) de la stația Dornești până dincolo de frontieră, la Vadu Siretului, au explicat pentru Club Feroviar specialiști în cale ferată din zona Bucovinei. Aceștia au precizat că linia este funcțională și ar putea fi introduse oricând trenuri de călători, iar în stația Vicșani există facilități pentru schimbarea osiilor între cele două ecartamente.

Până în 2020, pe aici circula zilnic o pereche de trenuri pe ruta București Nord-Kiev Passajirskii. Duminica, în compunerea trenului era un vagon direct, iar în restul zilelor săptămânii trebuia să schimbi trenul la Vadu Siret și la Cernăuți. Apoi, în contextul restricțiilor de circulație din contextul crizei sanitare, circulația trenurilor a fost suspendată și așa a rămas până în prezent.

CITEȘTE și Tot mai puține trenuri internaționale. Conexiuni deficitare din București către capitalele țărilor vecine

Românii din zona Cernăuți n-au fost în grațiile conducătorilor de la Kiev

Și totuși, acestea fiind date, având la dispoziție două linii ferate transfrontaliere funcționale, compania feroviară din țara vecină nu pune în circulație trenuri spre România?

Explicația este mai veche și ține de politica regimului de la Kiev față de minoritățile naționale, de care s-a plâns în trecut nu numai România, ci și Ungaria. În aceste momente, România este solidară cu Ucraina, invadată de trupele lui Vladimir Putin, care nu poate accepta că Războiul Rece s-a terminat de trei decenii și că URSS nu mai există.

Însă toate regimurile politice din Ucraina nu au pus mare preț pe minoritatea numeroasă de români din această țară. Dacă Ukrzalizniţa ar pune în mișcare trenuri spre România, de transportul feroviar ar beneficia cu precădere etnicii români din zona Cernăuți, care nu au fost prea iubiți (pentru a folosi un eufemism) de liderii Ucrainei.

Poate că abordarea se va schimba, iar evacuarea refugiaților din Ucraina spre România se va face și pe cale feroviară, având în vedere că președintele ucrainean Volodimir Zelenski a mulțumit luni României, într-o postare pe Twitter, pentru ”contribuția semnificativă la capacitatea de apărare a țării mele”. El a mai scris că ”îi sunt recunoscător președintelui Iohannis pentru susținerea aderării Ucrainei la UE. Simțim susținerea politică și de apărare a partenerilor noștri”.

În această perioadă de agresiune militară care aduce aminte de anexările Cehoslovaciei și Poloniei săvârșite de Adolf Hitler în anii 40 ai secolului trecut (să nu uităm că în 1940 Germania nazistă și URSS erau aliați și și-au împărțit Polonia ca pe un tort), toate forțele democratice ar trebui să treacă peste resentimentele de natură etnică. România a făcut-o deja. E rândul Ucrainei.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share