Site logo
30 martie 2022

Directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa, a fost huiduit copios miercuri dimineață de participanții la protestul ceferiștilor organizat în fața Palatului CFR, unde se află sediul Ministerului Transporturilor și cel al operatorului feroviar de stat. Protestatarii au cerut material rulant nou, aplicarea Legii privind Statutul personalului feroviar și angajarea de mecanici și revizori de vagoane, pentru a atenua deficitul de personal.

A fost al treilea miting de protest organizat în această primăvară de Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, condusă de Rodrigo Maxim.

La precedentul miting, de acum o săptămână, în mijlocul protestatarilor a venit directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa, care a dat vina pe Guvern și pe Ministerul Transporturilor pentru faptul că nu poate face angajări pe posturile deficitare. „Nu am bani, ăsta e fondul de salarii”, spunea Preoteasa săptămâna trecută. Cu același prilej, directorul general a făcut însă și o serie de promisiuni, printre care că va angaja ”în 30 de minute” încă doi revizori la depoul București Călători. Înregistrarea video cu Traian Preoteasa este disponibilă aici:

Protestul ceferiștilor s-a reluat, Traian Preoteasa nu s-a ținut de cuvânt

Ceferiștii au reluat miercuri protestul în fața Ministerului Transporturilor și au criticat faptul că Traian Preoteasa nu s-a ținut de promisiunile făcute săptămâna trecută.

„Domnule ministru Sorin Grindeanu, domnul director general Traian Preoteasa a promis la mitingul de săptămâna trecută că va aproba cererile de angajare pentru doi revizori la Depoul București Călători. Să avem măcar patru revizori la acest depou. Trebuia, de fapt, să avem zece, pentru că aici sunt zilnic 200 de intrări și ieșiri de locomotive. Traian Preoteasa își bate joc de Depoul București Călători, distruge resursa umană”, a strigat de la megafon liderul sindical Rodrigo Maxim.


reconversie profesională la Tarom cursuri de calificare la CENAFER angajări la Thales Systems


Se cere angajarea de mecanici de locomotivă

protestul ceferiștilorO altă cerere a sindicaliștilor, pusă pe tapet și săptămâna trecută, în prezența directorului general Traian Preoteasa, este legată de angajările de mecanici de locomotivă.

„Traian Preoteasa nu vrea angajarea celor 120 de mecanici de locomotivă care au fost școlarizați la CENAFER Brașov și care ar fi necesari pentru activitatea Sucursalei Regionale de Transport Feroviar de Călători Brașov. În aceste condiții, ei se vor duce la operatorii privați”, a spus Rodrigo Maxim. Într-adevăr, săptămâna trecută șeful operatorului feroviar de stat a spus că nu-i poate angaja pe toți, pentru că nu are bani.

Liderul sindical a precizat că în ultima perioadă au plecat 400 de mecanici de locomotivă, majoritatea prin pensionări, și au fost angajați în loc doar 100. Și la capitolul locomotive situația este gravă. Din cele 1.100 ale societății, au mai rămas doar 600 (celelalte fiind fie închiriate către operatorii privați, fie indisponibile), din care 500 sunt scadente la reviziile importante. Din această cauză, există un număr mare de defectări ale locomotivelor pe traseu.

Protestul ceferiștilor. ”Nu mai vrem directori de la CFR Marfă”

Aversiunea sindicaliștilor față de Traian Preoteasa, care anterior a condus CFR Marfă, este maximă. În aceste condiții, protestatarii i-au cerut ministrului Sorin Grindeanu să nu mai pună directori proveniți de la CFR Marfă.

„Traian Preoteasa și Mihai Manole (director de Material Rulant al CFR Călători – n.red.) nu au avut nicio performanță la CFR Marfă. Domnule ministru, în momentul în care veți pune director general pe patru ani (așa cum a anunțat marți la Constanța – n.red.) nu mai puneți de la CFR Marfă, că tratează oamenii ca pe mărfuri”, a mai spus Rodrigo Maxim. Săptămâna trecută, Traian Preoteasa îi apăra pe cei aduși de el de la CFR Marfă și puși directori în centralul CFR Călători: „Eu i-am adus, pentru că am lucrat foarte bine cu ei la Marfă”.

Probleme la vagoanele de dormit și cușetă

Revizia de Vagoane Mangalia modernizarea peroanelor CFR circulația Trenurilor Soarelui programul Litoralul pentru toți WC defect în tren locomotivă defectă electrificarea căii ferate Constanța-MangaliaMai multe probleme au fost ridicate și de Mihai Cantea, liderul Sindicatului Feroviar Vagoane Speciale.

„Până în vara anului trecut, însoțitorii vagoanelor de dormit și cușetă care veneau din țară cu trenurile de lung parcurs aveau o noapte de cazare la Mangalia. Din vara lui 2021, oamenii soseau la 10 dimineața cu trenul și plecau înapoi la ora 16. Au fost nevoiți să stea la temperaturi insuportabile, pentru că vagoanele nu mai erau cuplate la locomotivă și, în consecință, nu mai funcționa instalația de climatizare. Au fost și situații, de exemplu la trenul Iași-Mangalia și retur, când trenul sosea la 6 dimineața la Mangalia și pleca înapoi la 22, deci însoțitorii de vagon au fost nevoiți să stea 16 ore. Unii conductori au făcut chetă și și-au închiriat la comun câte o cameră, pentru a avea unde sta pe timpul zilei”, a declarat pentru Club Feroviar liderul sindical.

Acesta a mai adus în discuție și problema vagoanelor de dormit și cușetă în număr insuficient în compunerea trenurilor care vin din nordul țării și care transportă refugiați din Ucraina: „Foarte mulți refugiați ar fi vrut să cumpere supliment de pat și să călătorească la cușetă sau la dormitor, doar că nu au fost locuri disponibile. Ar fi însemnat și condiții mai bune de călători pentru ei, și încasări suplimentare pentru CFR Călători”, a mai spus Mihai Cantea.



Trenuri anulate la final de săptămână

Rodrigo Maxim a criticat și decizia conducerii CFR Călători de a anula mai multe trenuri, în special la sfârșit de săptămână.

„Sunt directori din aparatul central care au anulat trenuri, în special sâmbăta și duminica, atunci când românii circulă cel mai mult. Au fost anulate și trenuri de noapte la sfârșit de săptămână. Și tot sâmbăta și duminica rămân mai puține casiere. De această situație profită operatorii privați de transport de călători, cărora le cresc încasările în dauna societății de stat”, a declarat liderul sindical.

În concluzie, atât conducerea CFR Călători, cât și cea a Ministerului Transporturilor au fost ”puse la zid” de sindicaliști. Singurele cuvinte de laudă la adresa unui oficial s-au îndreptat spre președintele Autorității pentru Reformă Feroviară, Ștefan Roșeanu. Acesta a fost lăudat de sindicaliști pentru faptul că a reușit să semneze primul contract pentru cumpărarea de trenuri noi, la la compania Alstom, după mai bine de 15 ani, așa cum a relatat Club Feroviar.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share