Site logo
6 iunie 2022

La doua zile după ce a ieșit pe traseu la Timișoara, defectându-se, un tramvai Bozankaya a fost inaugurat luni dimineață la Iași, în prezența primarului Mihai Chirica și a reprezentanților firmei turcești. Presa din Iași nu a adresat managerului Bozankaya întrebări privitoare la neplăcutul incident din municipiul de pe Bega. 

Potrivit bzi.ro, a avut loc și inaugurarea stației de transport intermodal din zona industrială a Iașiului. La eveniment s-au inaugurat si tramvaiele Bozankaya. Primarul Mihai Chirica a vorbit despre schimbările majore care vor fi implementate la începutul anului 2023. Se dorește un sistem de abonamente foarte bine structurat, astfel încât ieșenii să reducă cheltuielile pentru transportul în comun.

Inaugurarea are loc la două zile după un neplăcut incident ce a avut loc la Timișoara, despre care Club Feroviar a scris aici. Presa din Iași nu a găsit de cuviință să îl întrebe în conferința de presă după inaugurare pe managerul Bozankaya despre incident.

 

Primarul Mihai Chirica a spus că Iașiul are nevoie de 100 de tramvaie noi, cele vechi urmând să fie scoase treptat din circulație.

Tramvaiele au fost achiziționate de Primăria Iași printr-un proiect în valoare totală de 167.747.481,3 lei cu TVA. Au fost achiziționate astfel 16 tramvaie cu o capacitate de 270 de locuri și o lungime de 30 de metri.

Tramvaiele de la compania turcească vor fi livrate la Iași până la finalul anului 2022. Luni, la inaugurare, reprezentantul firmei turce a menționat că modelul livrat Iașiului este unul unic și că au existat probleme de aprovizionare a elementelor componente din cauza pandemiei.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share