Site logo
23 septembrie 2022

O importantă tranzacție la Innotrans 2022 Berlin în domeniul infrastructurii feroviare a fost parafată între companiile Loram și Linsiger.

Compania Loram a cumpărat, la un preț ”imbatabil”, care însă nu a fost dezvăluit, mașina MG11 de frezare a șinelor de cale ferată produsă de Linsinger. Tranzacția a fost sărbătorită cu urale și șampanie, în prezența reprezentanților presei de specialitate prezenți la fața locului.

Primul tren de frezat șine a fost prezentat de firma austriacă Linsinger Maschinenbau în urmă cu 25 ani, așa cum a scris Club Feroviar.

Este vorba de așa-numitele ”Milling trains”, trenuri de prelucrare prin frezare și șlefuire a șinelor. Tehnologia Linsinger Rail Milling Trains este renumită în întreaga lume ca fiind cea mai eficientă soluție de prelucrare a șinelor în mod continuu.

Tranzacție la Innotrans 2022. Linsinger este prezentă și în România

Firma Linsinger este reprezentată în România de către compania Leonard Import Export SRL, care oferă sprijinul necesar pentru introducerea tehnologiei de reprofilare, respectiv de mentenanță la șinele de cale ferată.

Compania Loram este un furnizor important de servicii de întreținere a căilor ferate, servicii de inspecție și servicii de optimizare a infrastructurii feroviare și echipamente în America de Nord și în întreaga lume. Compania furnzează servicii de întreținere completă a căilor ferate de clasa I și a multor căi ferate scurte, destinate de tranzitului și navetiștilor.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Cart

Coș

Share