Site logo
11 octombrie 2022

Club Feroviar continuă să vă țină la curent cu schimbările pe care le aduce Mersul Trenurilor 2022-2023 față de programul actual de circulație. O modificare majoră care se va produce vizează trenurile operatorilor privați care circulau cu rangul de Regio sau Regio Expres chit că aveau mers de Interregio. În acest fel, statul român plătea o compensație mai mare, iar pasagerul cumpăra un bilet mai ieftin, făcând concurență neloială operatorului feroviar de stat CFR Călători dar și unor operatori privați. Începând cu jumătatea lunii decembrie, zeci de astfel de trenuri vor fi ”avansate” la rang de Interregio.

Este vorba de trenurile care vor face legătura cu litoralul în viitorul sezon estival, dar și o parte dintre cele care merg pe Valea Prahovei și pe alte secții de circulație.

În ultimii ani, trei operatori privați, și anume Transferoviar Călători, Regio Călători și Softrans, făceau în fiecare vară curse spre și dinspre litoral cu trenuri care aveau rang de Regio Expres (RE). Trenurile celuilalt operator privat care avea curse spre și dinspre malul mării în sezonul estival, Astra Trans Carpatic (ATC) au circulat întotdeauna cu rangul de Interregio (IR).

Concurență neloială pe ruta București-Constanța- Mangalia

Mersul Trenurilor 2022-2023 Locomotivă defectă la trenul Iași-Mangalia Trenurile Soarelui 2022 minivacanța de 1 Mai TFC în Mersul Trenurilor 2020-2021 Litoralul pentru toți peroane moderne la Gara Constanța viteza de circulație CFR Trenurile Soarelui 2020 30 de ore Timișoara-Mangalia Trenurile Soarelui 2019La trenurile primilor trei operatori menționați, biletele erau mai ieftine decât la CFR Călători sau Astra Trans Carpatic. Ei încasau compensație de Regio (fostele Personale), mai mare, chiar dacă aveau mers de Interregio (fostele Accelerate și Rapide).

Pe scurt, același număr de opriri pe parcurs și aproximativ aceeași durată a călătoriei. Prin încadrarea la rangul Regio, se presupunea că acele curse feroviare prestează un serviciu social. Evident că nu putea fi vorba de niciun serviciu social, ci de satisfacerea unei nevoi de mobilitate în concediu, pe o piață concurențială.

Ei bine, odată cu intrarea în vigoare a noului Mers al Trenurilor, de la mijlocul lunii decembrie 2022, situația se schimbă radical, în sensul că și trenurile acestor operatori capătă rang de Interregio. Pe scurt: compensație (subvenție) mai mică de la bugetul statului și tarife mai mari pentru călători. Sigur, scumpirile îi vor nemulțumi pe mulți, în condițiile în care și așa tarifele la transportul feroviar s-au majorat cu 20% de la 1 iulie 2022, însă trebuie ținut cont de faptul că orice cetățean din țara asta, prin taxele și impozitele pe care le plătește, contribuie la subvenționarea operatorului de stat și a celor privați.



Regio Călători trece de la Regio Expres la Interregio pe Brașov-Mangalia

Dar să vedem modificările concrete pe care le aduce Mersul Trenurilor 2022-2023. Să începem cu Regio Călători. Operatorul brașovean a pus în mișcare și în vara care a trecut o pereche de trenuri pe relația Brașov-Mangalia și retur – RE 11082 (11083)/RE 11084 (11086), deci cu rang de Regio Expres.

În noul program de circulație, trenurile se vor numi Interregio, având aceleași numere. Mersul lor va fi următorul: IR 11804 Brașov 7,20 – București Băneasa 10,08 – Constanța 12,18 – Mangalia 13,39 (în total, șase ore și 19 minute); IR 11086 Mangalia 14,35 – Constanța 15,55 – București Băneasa 17,57 – Brașov 20,35 (șase ore fix). Vestea bună este că ele vor circula între Brașov și Mangalia în perioada 29 aprilie-17 septembrie 2023, deci vor acoperi toată durata sezonului estival și chiar mai mult.

De menționat faptul că pe relația București-Brașov și retur trenurile permanente ale Regio Călători vor circula în continuare cu rang de Regio sau regio Expres.

Trenurile Softrans vor fi și ele ”avansate” la Interregio

Mersul Trenurilor 2022-2023 Trenurile Soarelui 2022 softronic licitatia de rame regionale penalizări pentru operatorii feroviari modernizarea peroanelor din gara Constanța Mersul Trenurilor 2021-2022 modernizarea peroanelor CFRLa rândul lui, și operatorul craiovean Softrans a pus în mișcare vara aceasta o pereche de trenuri pe ruta București-Constanța și retur, cu rang de Regio – 11683 și 11682, așa cum a scris Club Feroviar. Acesteia i s-a adăugat încă o pereche, în vârf de sezon.

Și vara viitoare, vor fi două perechi de trenuri Sotrans pe această relație, dar cu rang de Interregio. Prima pereche, care va circula în perioada 10 iunie-30 septembrie 2023, este 11683 (București Nord 10,20 – Constanța 12,34)/11682 (Constanța 16,10 – București Nord 18,24). A doua pereche va circula în perioada 1 iulie-18 septembrie 2023: IR 11681 (București Nord 8,50 – Constanța 11,03)/IR 11684 (Constanța 16,55 – București Nord 19,09).

Transferoviar Călători va avea în premieră trenuri Interregio, în Mersul Trenurilor 2022-2023

Mersul Trenurilor 2022-2023Am ajuns și la Transferoviar Călători (TFC). Operatorul clujean va ”promova” la rangul de Interregio mai multe trenuri, atât spre și dinspre litoral, în sezonul estival, cât și pe Valea Prahovei, care circulă tot timpul anului. Și pe alte relații, unde circulau ca R sau RE, garniturile devin IR.

Pe relația București-Constanța-Mangalia, TFC a operat vara aceasta o pereche de trenuri RE, 11801/11805. Vara viitoare (în perioada 12 iulie-17 septembrie 2023) ele vor fi Interegio, 11085 (București Nord 13,05 – Constanța 15,47  – Mangalia 16,57)/10086 (Mangalia  18,03 – Constanța 19,15 – București Nord 22,05). O altă pereche de trenuri, tot IR, va circula în perioada 12 iunie-17 septembrie 2023 pe relația București-Constanța: IR 10081/IR 10082. În vara aceasta, ele au circulat ca Regio Expres.

Pentru a termina cu litoralul, o altă pereche de trenuri a Transferoviar Călători trece de la Regio Expres la Interregio. Este vorba de IR 10083/IR 10084, care va circula pe relația Buzău-Făurei-Constanța-Mangalia.

În cazul TFC, vor trece de la RE la IR și următoarele trenuri: 10021/10022 și 10023/10024 pe relața București-Brașov și retur, 10030/10031 Cluj Napoca-Sighișoara-Brașov și retur, 10071/100712 și 10073/10074 pe ruta București Nord-Buzău-Galați și retur.

Astra Trans Carpatic era concurată neloial de alți operatori privați  

Mersul Trenurilor 2022-2023
FOTO Facebook Astra Trans Carpatic/Victor Silaghi

Societatea craioveană Astra Trans Carpatic era singurul operator feroviar privat care are trenuri Interregio în Livretul central cu mersul trenurilor de călători valabil pentru perioada 12 decembrie 2021-10 decembrie 2022, adică cel aflat acum în vigoare.

Totodată, ATC era și singurul operator privat care pe relația București-Constanța-Mangalia punea în mișcare trenurile la rang de Interregio. Prin urmare, și această societate, nu numai CFR Călători, era afectată de tarifele de dumping ale celorlalți operatori privați de pe Magistrala 800.

Mersul Trenurilor 2022-2023 nu aduce, pe cale de consecință, schimbări majore pentru ATC. Aceasta va opera în continuare perechea de trenuri 11500/11501 pe ralația Arad-Timișoara Nord-București Nord și retur. În perioada 15 iunie-10 septembrie 2023, trenul își prelungește traseul până la Constanța, devenind IR11504/11502.

De asemenea, așa cum ne-am obișnuit în ultimii ani, în perioadele 20-23 decembrie 2022, 29 aprilie-5 mai 2023 și 15 iunie-10 septembrie, va circula perechea de trenuri IR 11505 (București Nord 7,15 – Constanța 09,31 – Mangalia 10,42)/IR 11506 (Mangalia 13,24 – Constanța 14,51 – București – Nord 17,04). De notat faptul că această pereche circulă pe distanța București-Constanța și retur fără opriri intermediare.

În cazul ATC, mai trebuie menționat faptul că și trenurile de pe relațiile București-Titu și București-Brașov vor circula tot în regim de Interregio.

Mersul Trenurilor 2022-2023. Explicațiile președintelui ARF, Ștefan Roșeanu

Mersul Trenurilor 2022-2023”Categoriile de tren sunt stabilite prin OMT 153/2011. Acesta stabilește, în funcție de categorie, opririle obligatorii și distanța de deservire. Trenuri care erau încadrate la R sau, după caz, IR dar aveau caracteristicile altei categorii vor fi încadrate corespunzător pentru a se evita canibalizarea serviciilor. De asemenea există un studiu de nevoi de transport care stă la baza elaborării contractului de servicii și a serviciilor prestate de operatori. În funcție de categoria de tren propusă prin studiu sunt și aceste trenuri încadrate. Tarifele se stabilesc în baza OUG 56/2011 prin ordin al ministrului Transporturilor și sunt valabile pentru toți operatorii care sunt sub contract de servicii publice. Contractele vor include anumite excepții unde se aplică diferențe față de tarifele stabilite prin OMTI (rute care deservesc zone defavorizate, situații speciale etc.). Compensația se plătește la nivel global, pe contract, pentru acoperirea diferențelor dintre toate cheltuielile eligibile și toate veniturile aferente contractului, la care se adaugă un profit de maximum 6,45% calculat la suma cheltuielilor eligibile ale contractului și care se poate plăti în urma îndeplinirii celor 17 indicatori cantitativi, de calitate, de performanță, de eficiență și de executare a programelor de investiții/închiriere/leasing”, a declarat pentru Club Feroviar președintele Autorității pentru Reformă Feroviară, Ștefan Roșeanu.

Întrebat dacă, prin trecerea unor trenuri de la R sau RE la IR operatorii respectivi vor primi o compensație mai mică, având în vedere că vor încasa mai mulți bani din vânzarea biletelor, el a răspuns pozitiv.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share