Ziua Feroviarului, sărbătorită cu restanțe salariale. Ce spune Vladimir Bolea

Ziua Feroviarului este sărbătorită în Republica Moldova într-un context în care angajații au acumulat multe restanțe salariale.
Peste 1.100 km de cale ferată străbat Republica Moldova, leagă localități, asigură mobilitatea oamenilor și pun în mișcare economia. Cifrele au fost prezentate de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, cu ocazia marcării Zilei Feroviarului, transmite Moldpres.
Vicepremierul Vladimir Bolea, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale de la Chișinău, a transmis un mesaj de recunoștință tuturor celor care contribuie la buna funcționare a sistemului feroviar: mecanici, tehnicieni, dispeceri, echipe de întreținere.
„De Ziua Feroviarului contează să vorbim despre oameni. Despre cei care țin Moldova în mișcare chiar și atunci când sistemul e pus la încercare. Despre mecanici care pornesc trenuri în zori, dispeceri care veghează trasee întregi, tehnicieni care repară din mers, echipe care nu întreabă
Salarii neplătite
Oficialul a menționat că „sistemul feroviar trece printr-o etapă grea” și a subliniat că „muncitorii feroviari sunt forța care-l va reconstrui”.
„Știm că sistemul feroviar trece printr-o etapă grea. Dar știm și că muncitorii feroviari sunt forța care-l va reconstrui. Pentru că viitorul transportului moldovenesc are chipul și mâinile lor. Azi nu vorbim doar despre infrastructură. Vorbim despre demnitatea unei profesii. Despre curajul de a rămâne loiali meseriei chiar și în cele mai dure condiții. Despre respectul pe care vi-l datorăm. La mulți ani, dragi feroviari! Munca voastră merită o țară care merge înainte!”, a conchis Vladimir Bolea.
Calea Ferată din Moldova este o întreprindere strategică a economiei naționale, care oferă servicii de transport de mărfuri și pasageri. Recent, întreprinderea a anunțat că a înregistrat o evoluție pozitivă în domeniul financiar datorită optimizării cheltuielilor, reducerii pierderilor financiare și eficientizarea activității. Totodată, gama și volumul de încărcături transportate au fost extinse.
După cum a scris Club Feroviar, Vladimir Bolea a declarat săptămâna trecută că, începând cu luna martie, angajații CFM își primesc salariile restante din august 2024 și în prezent s-a ajuns să fie achitate retribuțiile pentru luna ianuarie 2025. ”Problema este foarte mare. Înțeleg cât este de complicat să muncești și să primești salariul în luna iulie pentru luna ianuarie, dincolo de orice. Și aici sunt oameni, familii, copii. Acum, din luna martie, angajații permanent primesc banii, adică în contul lor intră banii. În funcție de cum vom înregistra încasările pe care le vom avea, noi preconizăm ca, în septembrie – octombrie, să finalizăm cu această rușine, pentru că CFM este o întreprindere foarte importantă și toată Europa pune un accent foarte mare pe dezvoltarea căilor ferate”, spunea Bolea.


Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail