Greva la CFR a început luni dimineața în mai multe locuri din țară, angajații societăților feroviare fiind nemulțumiți de decizia Guvernului de a proroga până la 1 ianuarie 2023 aplicarea Legii privind Statutul personalului feroviar.
Cum nu este vorba de o grevă propriu-zisă, ci de un protest spontan, întreruperea lucrului nu a avut loc simultan pe toată rețeaua feroviară. Pe raza mai multot regionale de cale ferată angajații au oprit lucrul la diferite ore ale dimineții. Printre primii care au încetat activitatea sunt cei de la Regionala Iași, angajații companiei de infrastructură protestând în stațiile Iași, Suceava și Bacău, potrivit unor postări pe grupurile de Facebook. Informația a fost confirmată pentru Club Feroviar de Florea Dobrescu, președintele Federației Naționale Sindicale Drum de Fier.
Greva la CFR. La ora 12,00 au loc negocieri la Ministerul Transporturilor
El a precizat că a fost sunat de directorul Direcției de Transport Feroviar din cadrul Ministerului Transporturilor, Mariana Ioniță, pentru ca la ora 12,00 să aibă loc negocieri la sediul ministerului.
”Imediat după ce a apărut informația că Legea privind Statutul personalului feroviar va fi prorogată pentru a doua oară, oamenii au luat foc, pe bună dreptate. Așteptăm de cinci-șase ani Statutul ăsta și nimeni nu vrea să ne ia în seamă. Cât să mai așteptăm? Condiții de muncă nu, salarii nu…. De la compania de infrastructură au plecat anul ăsta peste 800 de oameni, iar angajările au fost deblocate abia acum, în decembrie”, ne-a spus liderul sindical.
Rodrigo Maxim: reparatorii de locomotive au oprit lucrul
Și angajații de la depourile CFR Călători din toată țara au oprit lucrul luni dimineață. ”Reparatorii de locomotive din toată țara, de la toate depourile de locomotive, au oprit lucrul, s-au retras în ateliere. Nu am înțeles de ce Ministerul Transporturilor, împreună cu Ministerul Finanțelor, nu au discutat cu noi în prealabil, înainte să decidă prorogarea Statutului. La CFR Călători, din 13.000 de salariați, au mai rămas doar 11.000 în urma ieșirilor la pensie. Dacă s-ar aplica Statutul, ar mai rămâne doar 9.000-9.500, deci s-ar fi putut crește salariile fără impact bugetar”, a declarat președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR).
Articol în curs de actualizare
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail