Site logo

Agenţia de Investigare Feroviară Română – AGIFER

Contactează-ne

Contactează Compania

    Ataseaza un fisier:

    Despre companie

    Agenţia de Investigare Feroviară Română – AGIFER este organismul tehnic specializat al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în domeniul feroviar şi de transport cu metroul care îndeplineşte toate atribuţiile organismului de investigare a accidentelor şi incidentelor prevăzute la art. 22 din OUG nr.73/2019 privind siguranţa feroviară, aprobată prin Legea nr. 71/2020.

    AGIFER este instituţie publică finanţată integral din venituri proprii – înfiinţată potrivit art. 91 din Ordonanţa Guvernului nr. 95/1998 privind înfiinţarea unor instituţii publice în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 3/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

    Potrivit OUG nr. 73/2019 AGIFER desfăşoară, în principal, investigarea accidentelor grave în sistemul feroviar, obiectivul acesteia fiind îmbunătăţirea siguranţei feroviare şi prevenirea accidentelor.

    AGIFER poate investiga, în plus faţă de accidentele grave, acele accidente şi incidente care în condiţii uşor diferite ar fi putut duce la accidente grave, inclusiv defecţiuni tehnice ale subsistemelor structurale sau ale constituenţilor de interoperabilitate ai sistemelor feroviare de mare viteză ori convenţionale europene. Agenţia de Investigare Feroviară Română decide, după cum consideră adecvat, dacă se întreprinde o investigaţie a unui asemenea accident sau incident, ţinând seama în decizia sa de următoarele:

    • gravitatea accidentului sau incidentului;
    • dacă face parte dintr-o serie de accidente sau incidente relevante pentru întreg sistemul;
    • impactul său asupra siguranţei feroviare;
    • cereri ale administratorilor de infrastructură, operatorilor de transport feroviar, Autorităţii de Siguranţă Feroviară Română sau ale statelor membre ale Uniunii Europene.

    Amploarea investigaţiilor şi procedura de urmat în desfăşurarea acestor investigaţii sunt determinate de Agenţia de Investigare Feroviară Română, ţinând seama de principiile şi obiectivele prevăzute la art. 20 şi 22 din OUG  nr.73/2019 şi în funcţie de învăţămintele pe care se aşteaptă să le tragă din accident sau incident pentru îmbunătăţirea siguranţei. Investigaţia nu se ocupă în nici un caz cu stabilirea vinovăţiei sau a răspunderii.

    Ce investigheaza AGIFER?

    HG nr. 716/2015 stabilește pentru AGIFER următoarele atribuţii principale:

    • investigarea accidentelor feroviare grave;
    • investigarea incidentelor produse în circulaţia trenurilor coordonate de un investigator principal desemnat din cadrul AGIFER;
    • investigarea acelor accidente şi incidente care în condiţii uşor diferite ar fi putut duce la accidente grave, inclusiv defecţiunile tehnice ale subsistemelor structurale sau ale constituenţilor de interoperabilitate componente ale sistemului feroviar de mare viteză şi convenţional european;
    • alte atribuţii specifice domeniului său de activitate, date în competenţa sa prin acte normative.
    Print Company
    We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

    Share