
Aplici și aștepți în zadar un răspuns? Alege interviurile online de la Târgul CFiR și primești răspuns clar, la termen!
E frustrant să aplici la un loc de muncă și să nu știi dacă CV-ul tău a fost măcar deschis. Să aștepți un răspuns care nu mai vine sau să nu știi dacă e cazul să mergi mai departe sau să cauți altceva. Tocmai de aceea, interviurile online organizate în cadrul Târgului de Carieră Feroviară în România sunt o soluție simplă și eficientă: alegi ziua și ora interviului, iar dacă ești potrivit pentru postul respectiv, vei fi față-n-față cu angajatorul în perioada 11–13 iunie. Fără așteptări inutile, fără incertitudine.
Avantaje pentru tine, ca participant:
- Răspuns clar și rapid: știi sigur dacă vei participa la interviu și când, doar să trimiți informațiile relevante pentru postul la care aplici
- Timpul tău contează: alegi data și ora care îți convin.
- Discuți direct cu angajatorul, în online, din confortul casei tale sau de oriunde te afli
- Participarea este gratuită.
Ce companii sunt implicate?
Zece angajatori din domenii diverse participă la această etapă online a Târgului CFiR:
- Best Procurement
- Tecnic Consulting Engineering
- Novatex Solutions
- BAICONS IMPEX
- Egis România
- VioTop
- STRABAG România
- Novatech
- Consis Proiect
- HIAROM Invest
Ce tipuri de posturi sunt disponibile?
Vei găsi peste 100 de poziții disponibile pentru meserii precum: ingineri, tehnicieni, vopsitori, lăcătuși, arhitecți, economiști, juriști și multe altele.
Nivelurile de experiență cerute variază: de la stagiar și entry-level, până la mid-level și senior. La fel și studiile: posturi pentru elevi, studenți, absolvenți de liceu sau de studii superioare.
📍 Cele mai multe poziții sunt pentru București și Ilfov, dar găsești și oportunități în alte județe, precum Timiș, Cluj, Bihor, Constanța, sau în regim hibrid.
Cum te înscrii la un interviu online?
- Accesezi pagina companiei care te interesează pe cfir.ro/targcfir.
- Apeși butonul „Programați-vă la interviu” din anunțul dorit.
- Completezi formularul de înscriere (inclusiv CV-ul și, dacă este cazul, alte documente).
- Primești pe email confirmarea (sau nu) a interviului.
- Dacă ești acceptat, primești toate detaliile pentru a participa pe Zoom, în perioada 11–13 iunie.
Timpul tău merită respect. Aplică acolo unde ți se oferă o întâlnire clară și directă!
Târgul CFiR – Un eveniment susținut de întreaga rețea feroviară
Ajuns la cea de-a X-a ediție, Târgul de Carieră Feroviară în România, eveniment realizat cu sprijinul Asociației Industriei Feroviare – AIF și al Asociației Inginerilor Feroviari – AIFR, reunește angajatori de top și candidați motivați, în căutarea unui drum profesional solid în domeniul feroviar și al transportului urban pe șină.
Evenimentul este susținut de o întreagă rețea de parteneri și colaboratori
Parteneri media: AGERPRES, Club Feroviar, Jurnalul de Afaceri, Transilvania Business
Instituții de învățământ: UTCB – Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri, Universitatea Transilvania din Brașov, UNSTPB – Facultatea de Transporturi, Universitatea Politehnica Timișoara – Facultatea de Mecanică, Universitatea Valahia din Târgoviște, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București – Centrul universitar Pitești, Universitatea Ovidius Constanța, Universitatea din Oradea, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Colegiul Tehnic Feroviar „Mihai I” București, CENAFER, Universitatea din Craiova.
Alți parteneri: Asociația Industriei Feroviare – AIF, Asociația Inginerilor Feroviari – AIFR, Eurodeal – formare profesională, AMOFM București, AJOFM Ilfov, OPSFPR
Urmărește pagina târgului, abonează-te la newsletter-ul nostru sau urmărește-ne pe social media (Facebook, Linkedin, Twitter, Instagram, TikTok) pentru a fi la curent cu cele mai noi informații despre acest eveniment.
Și nu uita – participă la interviurile online din 11-13 iunie. Ne vedem acolo.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail