Despre companie

Înființată în 1962, IMSAT este o companie cu tradiție, specializată în proiectarea, dezvoltarea și integrarea soluțiilor multitehnice dedicate unor aplicații complexe din industrie, energie, infrastructură, clădiri și transporturi. Din 2007, compania face parte din Grupul SNEF — un grup internațional cu o istorie de peste 120 de ani, peste 15.000 de angajați la nivel global și o cifră de afaceri de aproximativ 1,9 miliarde de euro.

De peste 60 de ani, încrederea clienților se bazează pe capacitatea IMSAT de a înțelege nevoile specifice ale proiectelor, de a propune soluții tehnice optime și de a livra constant rezultate performante, în condiții de maximă siguranță pe șantier. Cu o echipă de peste 1.000 de specialiști, compania dezvoltă și implementează soluții complexe în domeniile electric, mecanic, automatizări, curenți slabi, HVAC, integrarea roboților și sisteme de securitate.



Experiența confirmată prin proiecte realizate cu succes atât la nivel național, cât și internațional — în România și în peste 35 de țări de pe patru continente — precum și abordarea de tip „soluții la cheie” permit IMSAT să susțină clienții în toate etapele proiectelor: de la proiectare și management de proiect, până la fabricație, montaj, punere în funcțiune și mentenanță preventivă și predictivă. În contextul Industriei 4.0, compania oferă expertiză în automatizări avansate și soluții robotice, contribuind prin inovație și performanță la dezvoltarea sustenabilă a partenerilor săi.

 

TE AȘTEPTĂM ÎN ECHIPA IMSAT

Activăm într-un mediu inovator, unde tehnologia de ultimă generație se îmbină cu experiența acumulată de-a lungul deceniilor pentru a oferi clienților soluții performante și competitive. Pentru a ne duce mai departe misiunea, suntem mereu în căutarea unor colegi pasionați, implicați și orientați spre rezultate.

Recunoscută ca lider în proiectarea și integrarea soluțiilor multitehnice, IMSAT oferă cadrul ideal pentru construirea și dezvoltarea unei cariere solide, alături de o echipă de profesioniști dedicați.

CARIERA TA ÎNCEPE LA IMSAT!

Suntem mândri de ceea ce am realizat până acum, iar viitorul vrem să îl construim împreună cu tine.

Fă primii pași în carieră prin programul nostru de practică — o oportunitate ideală de a acumula experiență profesională, beneficiind de îndrumarea constantă a unui mentor dedicat și de implicarea directă în proiecte desfășurate la nivel național și internațional.

Video companie

Printează compania

Share