Site logo

ISPCF – Institutul de Studii și Proiectări Căi Ferate S.A., societate profesională independentă, autorizată să realizeze Activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea în domeniul transportului feroviar şi cu metroul, angajează Specialist poduri.

Alătură-te echipei noastre de proiectare și implementare, lucrând la reabilitarea și construcția PODURILOR, VIADUCTELOR, PODEȚELOR de cale ferată și PASAJELOR SUPERIOARE. Vei avea ocazia să contribui direct la transformarea infrastructurii feroviare din România!

Responsabilități:

  • Întocmește proiectele pentru reabilitare / construire (de la faza SF până la faza DDE);
  • Planifică proiectul asigurându-se că sunt respectate termenele de predare, condițiile contractuale și metodologia de proiectare;
  • Studiază cu atenție tema de proiectare pentru reabilitare/construire, poduri/podețe, face propuneri pentru amplasarea acestora;
  • Realizează conceptul;
  • Realizează corect și rapid calculele preliminare de predimensionare, privind forma și dimensiunile elementelor structurii;
  • Întocmește părțile scrise din cadrul unui proiect (memoriu tehnic, caiete de sarcini, dispoziții de șantier, etc), piesele desenate conform normativelor în vigoare;
  • Realizează liste de cantități;
  • Realizează calculele de dimensionare utilizate la lucrările de artă;
  • Verifica piesele scrise și desenate realizate de alți colegi;
  • Se deplasează în șantier pentru rezolvarea problemelor apărute;
  • Participa la fazele determinante in care este solicitat in șantier;
  • Calculează sau apreciază corect realizarea în timp a operațiunilor, fazelor și etapelor tehnologice ale proiectului;
  • Participă la ședințele de lucru;
  • Asigură o buna colaborare cu consultanții (verificatori si experți) agreați de Beneficiar și le prezintă acestora notele de calcul și soluțiile constructive;
  • Participă ia stabilirea soluțiilor la proiectele în care este implicat.

Ce aduci tu:

  • Absolvent al Facultăţii de CFDP;
  • Excelente abilităţi pe computer MS Office, MATHCAD, AUTOCAD şi/sau alte programe specifice;
  • Cunoașterea unui program de calcul cu element finit, SCIA ENGINEER, ROBOT, MIDAS, ACOBRI
  • Cunoașterea unui program de dimensionare hidraulica a podurilor/podetelor. Program utilizat HEC-RAS
  • Proiectarea 3d a elementelor structurale (BIM). Program utilizat ALLPLAN
  • Experienţă în proiectarea de poduri si podete, minim 3 (trei) ani;
  • Cunoaște și aplică în cadrul proiectului legislația, normativele, standardele în vigoare;
  • Permis de conducere, categoria B, reprezintă avantaj.

Te așteptăm în echipa ISPCF

Suntem o echipă de profesioniști care oferă servicii complete de proiectare și consultanță pentru construcția, reabilitarea și modernizarea infrastructurii feroviare. Prin fiecare proiect transformăm mobilitatea, făcând-o mai sigură, rapidă și prietenoasă cu mediul, pentru a aduce oamenii împreună.

Trebuie să mai știi despre noi că nu suntem doar o companie de proiectare, suntem chiar cea care are cea mai lungă existență și cea mai bogată experiență. Existăm din 1947, iar lucrările majore feroviare din România, ale ultimului secol, au fost proiectate de noi. Aici ai șansa de a te implica în proiecte semnificative care au un impact real asupra vieții oamenilor. Tot aici vei putea învăța și vei putea crea o fundație solidă a parcursului tău profesional. Aici se construiește viitorul transportului feroviar în România. Proiectele noastre de proiectare, reabilitare și modernizare a infrastructurii feroviare au un impact real asupra societății, contribuind la o mobilitate mai sigură, mai rapidă și mai prietenoasă cu mediul. Suntem o echipă, asta face totul mai simplu și mai frumos. Existența noastră ca organizație are la bază 4 piloni: bucuria de a fi împreună, excelența, responsabilitatea și preocuparea de a genera impact pozitiv, de a face diferența.

Ce trebuie să faci dacă îți dorești să faci parte din echipa ISPCF?
Dacă îți dorești să faci parte din echipa unei companii care a contribuit la făurirea istoriei în sectorul feroviar din România tot ce trebuie să fac este să parcurgi pașii de mai jos:

  1. Să accesezi anunțul care te interesează din oferta ISPCF
  2. Să aplici la anunț printr-un click pe butonul ”Aplică Acum”
  3. Să trimiți, prin formularul de aplicare, un CV relevant din punct de vedere al postului la care aplici, eventual însoțit și de o scrisoare de intenție

Tagged as: , ,

Printează anunțul


Share