Site logo
Despre companie

Selina SRL a fost înființată în Oradea, în anul 1991, cu capital integral privat, având ca obiect de activitate construcțiile civile și industriale (CAEN 4120). Datorită schimbărilor repetate din economia românească, firma își diversifică sistematic serviciile în vederea asigurării flexibilității pe piață, lărgindu-și obiectul de activitate.

Începând cu anul 2000, Selina S.R.L. își consolidează poziția prin achiziționarea pachetelor majoritare de acțiuni ale S.C. Trameco S.A., unde deține peste 90% (93,39%) din capitalul social al firmei, și S.C. Drumuri Bihor S.A., prin cumpărarea în anul 2005 a pachetului majoritar de acțiuni scos la vânzare de către Consiliul Județean Bihor, și mai apoi prin înființarea S.C. Selina Invest S.R.L.

Selina S.R.L. este, din punct de vedere cronologic, prima firma din grup, fiind motorul care a susținut dezvoltarea întregului Grup de Firme Selina. Viziunea managerială este confirmată în prezent de rezultatele grupului, fiecare firma fiind lider pe segmentul sau de activitate.

În prezent Selina SRL activează pe următoarele segmente:

  • Construcții civile și industriale;
  • Restaurări monumente istorice;
  • Dezvoltări și promovări imobiliare;
  • Lucrări de instalații: alimentare cu apă, canalizări, sanitare, electrice, încălzire și climatizare, stații de pompare și stații de epurare a apelor uzate;
  • Construcții drumuri și autostrăzi;
  • Consolidări, reparații și întreținere drumuri precum și lucrări de deszăpezire;
  • Construcții poduri și tunele;
  • Construcții căi ferate;
  • Construcţii hidrotehnice, îmbunătăţiri funciare, gospodărirea apelor, combaterea eroziunii solului;
  • Închideri de mină, ecologizări și iazuri de decantare;
  • Activități de turism (www.pensiuneaselina.ro).

Înglobarea unor domenii de activitate complexe (construcții, transporturi, infrastructură și dezvoltare imobiliară) definește viziunea și politică de dezvoltare strategică a firmei S.C. SELINA S.R.L. și îi certifică poziția de lider pe piață din vestul țării.

TE AȘTEPTĂM ÎN ECHIPA SELINA SRL

Valoarea unei firme este dată de capitalul uman, din acest motiv o preocupare importantă pentru noi este orientarea către angajați – angajați pregătiți profesional și motivați.

Căutăm întotdeauna angajaţi loiali şi dedicaţi, care doresc mai mult decât o slujbă. Pentru această, am încercat și vom încerca să creăm un mediu cât mai favorabil dezvoltării profesionale a angajaților.

În acest sens, grupul de firme dispune de sediul propriu, modernizat, care asigura spații de parcare pentru întreagă flota auto și pentru parcarea mașinilor proprietate personală a angajaților, spații pentru producția secundară (ateliere), stație ITP, punct de alimentare cu carburanți, spălătorie auto, spații de depozitare, hala de reparații, spații verzi, spații de agrement (teren de fotbal și tenis) și clădiri administrative cu spații ce adăpostesc birouri, săli de ședințe și sala de mese.

Personalul beneficiază de birouri moderne, amplasate în spații generoase de tip open-space sau individuale, dotate cu mobilier ergonomic, cu echipamente de control al temperaturii, sisteme de ventilație și aer condiționat, sisteme de calcul performanțe, birouri ce sunt definite de trei mari calități: confort, funcționalitate și eficientă.

Sălile de ședințe conferă atât confortul unor comunicări directe la nivel de management de vârf sau în sfera productivă, cât și flexibilitate atunci când sunt organizate prezentări sau cursuri de formare profesională pentru diferite categorii de angajați, fiind dotate cu aparatură audio-video modernă.

Unul dintre obiectivele noastre este asigurarea unor condiții de muncă foarte bune. Angajații au la dispoziție o sala de mese, spațioasă, cu linie modernă de servire a mesei în regim de catering, ce asigura atât servirea unei mese calde cât și loc de socializare.

Pe lângă condițiile de muncă excelente descrise mai sus, grupul de firme oferă angajaților posibilitatea de a petrece mai mult timp împreună și în afară programului de lucru prin activități de genul team-building, punanad la dispoziția acestora cabană din Satul de vacanță de la Bogaterenul de fotbal din incinta sediului și diferite excursii pe care grupul de firme le-a organizat.

Vom continuă să fim adepții celor mai înalte standarde de etică și integritate pentru a asigura calitatea muncii noastre, precum și pentru o colaborare cât mai bună cu angajații noștri.

Personalul direct productiv beneficiază de o serie de facilități, câteva dintre acestea fiind enumerate mai jos:

  • echipament de protecție personalizat, gratuit, nou și performant;
  • transport gratuit la punctele de lucru (în oraș);
  • cazare gratuită în aproprierea punctelor de lucru pentru cei cu domiciliul în afară localității
  • organizări de șantier complete, containere legate la utilități, toalete ecologice, unde condițiile permit;

Scopul grupului nostru de firme este acela de a face diferența, aducând o contribuție pozitivă în viață comunității, fiind un permanent exemplu de profesionalism și calitate.

Urmărim constant performanță și de aceea credem în valoarea dată de oameni, în stimularea performanței și a inteligenței. Știm că o companie a viitorului înseamnă investiții în oameni. Oameni performanți, oameni motivați să se dezvolte, oameni care îndrăznesc și reușesc mai mult.

Dacă sunteți interesat de unul dintre posturile mai sus menționate sau doriți să va alăturați echipei Grupului de Firme Selina, va invităm să ne scrieți la adresa selina@cfir.ro sau pe fax, la numărul 0259 442300.

Print Company
We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share