Pregătiți-vă pentru Târgul de Carieră Feroviară în România 2026
Primăvara lui 2026 începe cu unul dintre cele mai importante evenimente dedicate carierelor din domeniul feroviar și al transportului urban pe șină, Târgul de Carieră Feroviară în România, care va avea loc în perioada 4–12 martie, într-un format hibrid, care combină întâlnirile față în față cu interacțiunile online.
Evenimentul va include:
- o componentă fizică, organizată în București, la hotel MyContinental Gara de Nord, în zilele de 4 și 5 martie, unde candidații vor putea interacționa direct cu angajatorii;
- o componentă online, în perioada 10-12 martie, dedicată interviurilor programate și discuțiilor directe, accesibilă participanților din toată țara sau din străinătate.
Dacă sunteți interesați de oportunități de carieră în domeniul feroviar, merită să ne urmăriți atent în perioada următoare. Pentru asta accesați site-ul CFiR, abonați-vă la newsletter-ul nostru sau urmăriți-ne pe social media (Facebook, Linkedin, Twitter, Instagram, TikTok) pentru a fi la curent cu cele mai noi oportunități de carieră (locuri de muncă, înscrieri la cursuri de calificare, stagii de practică sau internshipuri) și informații din domeniul feroviar și al transportului urban pe șină.
Până atunci, putem dezvălui că printre companiile care și-au anunțat deja prezența la ediția 2026 se numără organizații care au participat și la edițiile anterioare și care continuă să își consolideze vizibilitatea în piață: voestalpine Railway Systems Romania, DB Cargo Romania, ISPCF, TPF Inginerie, Tecnic Consulting Engineering, iar IMSAT revine la Târgul de Carieră Feroviară în România, după participarea din 2023.
Revenim după sărbători cu lista completă a angajatorilor, ofertele de carieră și toate detaliile despre ediția 2026.


Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail