Bazele Carierei Inginerului CFDP: primele trei zile în facultate, un pas spre viitor
Pentru studenții din anul I de la Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri (CFDP) din cadrul UTCB, anul universitar 2025–2026 nu a început cu un curs, ci cu o incursiune în ceea ce ar putea însemna viitorul lor profesional. Evenimentul ”Bazele Carierei Inginerului CFDP”, ajuns la a patra ediție, le-a oferit tinerilor o perspectivă concretă asupra meseriei pe care au ales-o și un contact direct cu actorii-cheie din industrie.
? Un debut motivațional: prezentări, dialog și Trusa Inginerului
Prima zi a adus în fața studenților peste 20 de companii din domeniile infrastructurii feroviare, rutiere și civile. În amfiteatrul plin ochi, reprezentanții firmelor au susținut prezentări interactive despre ce înseamnă să fii inginer CFDP în viața reală – de la șantier, la biroul de proiectare, la oportunitățile de angajare sau de practică din timpul studiilor.
În acest an, după introducerea în atmosfera făcută de decanul facultății, Adrian Burlacu, și de directorul general al CFiR, Mihai Roșeanu, au încercat să-i atragă pe studenți cu ofertele lor reprezentanți ai: Freyrom, Baicons, Geostud, Allbim Net, HR Design Consulting, ISPCF – Institutul de Studii și Proiectări Căi Ferate SA, Viarom Construct, TPF Inginerie, voestalpine Railway Systems Romania, CNCF CFR SA, PORR Romania, AFER – Autoritatea Feroviară Română, Consis Proiect, Fig Tree Institute, CNIR – Compania Națională de Investiții Rutiere, EGIS România, Strabag Romania, DB Engineering & Consulting, Tecnic Consulting Engineering, AECOM Engineers&Constructors România și Bog’Art.
După sesiunea de prezentări, studenții au participat la o rundă de interacțiuni directe cu companiile prezente, primind sfaturi, contacte și ocazia de a pune întrebări punctuale. Pentru a încuraja implicarea, fiecare student a completat un chestionar și a primit Trusa Inginerului – un pachet cu instrumente simbolice pentru începutul parcursului academic.
? De la teorie la practică: vizite în birouri și pe șantier, totul la Bazele Carierei Inginerului CFDP
A doua zi, studenții au fost invitați la sediul companiei DB Engineering & Consulting, unde au descoperit ce presupune Building Information Modeling (BIM), o tehnologie avansată în proiectarea infrastructurii. Gazdele, Ciprian Suvăroiu și Florin Ioneasa, au prezentat departamentele companiei și au explicat importanța BIM în transformarea digitală a domeniului.
Ultima zi a fost rezervată unei experiențe practice pe teren – vizita la șantierul de modernizare a liniei de tramvai de pe Bulevardul Expoziției, gestionat de PORR România. Tinerii au avut ocazia să vadă un proiect real în derulare și să observe provocările concrete ale implementării lucrărilor de infrastructură în mediul urban.
? Vocea studenților: motivație, claritate, inspirație
Evenimentul a fost primit cu entuziasm, iar feedbackul primit din partea studenților confirmă valoarea sa formativă:
„Mi-au plăcut toate prezentările. Toate au avut informații utile. În urma acestui eveniment consider că alegerea Facultății de Căi Ferate, Drumuri și Poduri a fost una înțeleaptă.” – Andrei C.
„HR Design, Freyrom, ISPCF, Consis Proiect, STRABAG, Bog’Art – Prezentările au cuprins informații relevante și explicite pentru noii studenți CFDP, oferind o introducere motivațională și multă încurajare.” – Ana-Maria M.
„M-a atras în special prezentarea celor de la Freyrom deoarece sunt o companie cu tradiție și reputație în ceea ce privește infrastructură, atât în România, cât și internațional, cu un mediu favorabil pentru tinerii ingineri care sunt la început de drum.” – Raluca C.
„Fiecare companie are diferite metode de atragere, totuși toți erau pe subiectul nostru de inceput de cariera. Sincer m-au atras toate companiile prezente la acest eveniment” – Andrei A.
„Mi-a plăcut de TPF Inginerie pentru prezentarea explicită și pe înțelesul tuturor, dar și sfaturile utile.” – Andrei T.
”M-au atras prezentările de la Freyrom, Baicons și HR Design deoarece au fost niște prezentări simple, bine prezentate și de interes mie în contextul viitorului meu profesional” – Norbert Ș.
“Freyrom, Baicons, ISPCF, PORR, Egis, DB Engineering, Tecnic și Bog’Art. M-au atras aceste prezentări deoarece au fost înțelese ușor și bine prezentate.” – Bogdan S.
“Geostud, deoarece mă atrage geodezia și formarea drumurilor în special, iar prezentarea a fost bine expusă și ușor de înțeles. Alte prezentări interesante? ISPCF, PORR, CNIR, Egis, STRABAG și Bog’Art.” – Robert D.
“Prezentarea care m-a atras a fost cea a firmei HR Design deoarece a evidențiat avantaje și dezavantaje adăugând sfaturi din experiență căpătată. Cred că am făcut o alegere bună cu Facultatea de Cai Ferate, Drumuri și Poduri, fiind un domeniu căutat, unde pot evolua” – Eduard Ș.
?️ Parteneriate pentru viitor
Evenimentul a fost organizat de Carieră Feroviară în România (CFiR) și Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri (FCFDP) – UTCB, cu sprijinul Asociației Industriei Feroviare (AIF) și Asociației Inginerilor Feroviari din România (AIFR), în parteneriat media cu Club Feroviar, AGERPRES și Agenda Construcțiilor.
Companiile participante au oferit nu doar informații și modele, ci și motivații directe, premii pentru implicarea studenților:
- „Trusa Inginerului CFDP”, oferită fiecărui student prezent la eveniment și care completează formularul de feedback – un ghiozdan cu materiale utile pentru orice viitor inginer (sprijinit de companiile: Freyrom, Baicons, Geostud, ALLBIM NET, Viarom, TPF Inginerie, Concelex, ISPCF, DB Engineering & Consulting;
- 3 vouchere pentru sesiuni de consiliere în dezvoltare personală, oferite de Fig Tree Institute, prin tragere la sorți;
- Echipament profesional de protecție oferit de Alvirom Echipamente Protecție, pentru studentul care demonstrează cea mai mare implicare în discuțiile cu angajatorii;
- 5 bilete de acces la Divertiland, pentru studenții cu cele mai bune rezultate academice la finalul anului I – pentru că și performanța trebuie răsplătită cu o zi de relaxare.




















































Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail