Site logo
BAICONS vine cu trei posturi de inginer la Târgul de Carieră Feroviară în România
19 noiembrie 2021

BAICONS Impex SRL, societate cu activitate în proiectare, consultanţă şi supervizare lucrări pentru drumuri, poduri, lucrări de artă, construcții civile şi industriale si căi ferate face recrutări pentru trei posturi de inginer la Târgul de Carieră Feroviară în România organizat de către CFiR, în perioada 23-25 noiembrie 2021, între orele 09-16, în mediul online prin platforma Zoom.

Interviurile vor avea loc în zilele de 24 și 25 noiembrie atunci când candidații vor avea ocazia de a se afla față în față cu angajatorii, online, prin intermediul platformei Zoom. Candidații au astfel posibilitatea de a susține interviul pentru care s-au programat în prealabil din orice loc s-ar afla (din România sau chiar și străinătate) și de pe orice dispozitiv cu conexiune la internet, dotat cu cameră, microfon și boxe/căști.

Ce trebuie să faci pentru a susține un interviu în cadrul Târgului de Carieră Feroviară în România

Participarea este gratuită și accesibilă tuturor persoanelor care sunt în căutarea unei oportunități de carieră în domeniul feroviar şi cel al transportului urban pe şină. Tot ce ai de făcut este să urmărești ofertele de pe pagina evenimentului și să te înscrii pentru un interviu pentru postul dorit. Atașează un CV și o scrisoare de intenție sau completează date relevante despre calificările/educația și experiența ta pentru a îți crește șansele de a fi selectat pentru interviul solicitat.

  1. Înregistrarea la interviuri se face parcurgând cu atenție următorii pași:
  2. Să urmărești ofertele angajatorilor pe pagina târgului
  3. Să te înscrii la interviuri prin selectarea intervalului orar în care vrei să susții interviul și să completezi datele cerute
  4. Să aştepți confirmarea programării la interviu din partea angajatorului
  5. Să îți instalezi aplicația Zoom și să te înregistrezi pentru Târgul de Carieră Feroviară în România
  6. Să accesezi zoom cu cel puțin 5 minute înainte de ora interviului și să aștepți să fii introdus la interviu

 

BAICONS Impex SRL, societate comercială cu răspundere limitată înființată în anul 2001, realizează, cu o echipă de peste 60 de specialiști angajați permanent şi o dotare tehnică corespunzătoare, studii de de previziune, studii generale, studii de pre-fezabilitate şi de fezabilitate, analize tehnico-economice, proiecte tehnice şi detalii de execuție, specificații tehnice, studii de teren, studii de mediu, verificare proiecte de către personal atestat, expertize tehnice de către personal atestat, asistenţă tehnică, consultanţă şi supervizare lucrări de execuție șamd.

Datorită angajaților săi (ingineri de drumuri şi poduri, căi ferate, specialişti în semnalizare şi telecomunicații, inginerie civilă, experți financiari, de mediu, topografi şi geotehnicieni, diriginți de șantier, experți tehnici etc.) și a dotării tehnice de care dispune societatea noastră este suficient de experimentată pentru a efectua servicii de înaltă calitate în perioade scurte de timp.

De asemenea, avem implementat un Sistem de Management Integrat prin care se asigură că în toate etapele de proiectare și asistență tehnică, sunt îndeplinite și respectate cerințele de calitate, mediu și sănătate ocupațională la nivel organizațional.

La această ediție a Târgului de Carieră Feroviară în România dorim să ne completăm echipa cu specialiști, cu experiență de cel puțin doi ani în domeniul lor de activitate, pentru următoarele posturi:

 

TE AȘTEPTĂM ÎN ECHIPA NOASTRĂ

Societatea are angajați permanenți, dar și colaboratori, cu o vastă experiență în domeniul consultanței tehnice. Echipa de profesioniști experimentați este responsabilă de rezolvarea aspectelor contractuale și conceptuale în toate proiectele în care sunt angrenate și acordă importanța cuvenită calității lucrărilor, implicându-se permanent în menținerea unui nivel calitativ ridicat.

Echipa societății este compusă din personal de conducere, personal suport-asistență, economiști, ingineri, consultanți de supervizare și experți tehnici consultanți care preiau și responsabilitatea unui sistem de asigurare și control al calității aplicat pentru toate rapoartele, planșele și desenele, caietele de sarcini, contractele și proiectele elaborate de companie.

Departamentul tehnic al societății include o echipă de profesioniști experimentați, care sunt responsabili de rezolvarea aspectelor contractuale și conceptuale cu care s-ar putea confrunta compania.


Târgul de Carieră Feroviară în România reprezintă pentru persoanele interesate șansa de a-şi începe sau consolida o carieră în acest domeniu, de a intra în contact direct cu angajatorii.

Prima zi a evenimentului, 23 noiembrie, este rezervată prezentărilor de companii și a ofertelor cu care acestea se vor prezenta la târg, iar în următoarele două zile, 24-25 noiembrie, candidații vor avea ocazia de a se afla față în față cu angajatorii, online.

Candidații vor avea astfel posibilitatea de a susține interviul pentru care s-au programat în prealabil din orice loc s-ar afla, din România sau chiar și străinătate, și de pe orice dispozitiv cu conexiune la internet, care este compatibil cu aplicația Zoom și care este dotat cu cameră, microfon și boxe/căști.

COMPANII PARTICIPANTE
Inginer topograf Cargo Trans Vagon

 

PARTENERI MEDIA

 

PARTENERI
We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share