Site logo
22 noiembrie 2021

Marți, 23 noiembrie 2021, începe Târgul de Carieră Feroviară în România, organizat de  CFiR – singura platformă de resurse umane care se ocupă strict de domeniul feroviar şi cel al transportului urban pe şină, iar la această ediție și-au anunțat prezența zece companii care au în oferta lor de la cursuri de calificare și oportunități pentru tineri până la locuri de muncă pentru oricine, cu orice pregătire.

Evenimentul se va desfășura în perioada 23-25 noiembrie 2021, între orele 09-16, în mediul online.

În prima zi, marți, 23 noiembrie 2021, Amedeo Neculcea, Director General Adjunct la Grup Feroviar Român, va prezenta compania și strategia de personal începând cu ora 14:00 în direct pe pagina de facebook Carieră Feroviară în România.

În următoarele două zile, 24-25 noiembrie,  candidații vor avea ocazia de a se afla față în față cu angajatorii, online, prin intermediul platformei Zoom. Candidații au astfel posibilitatea de a susține interviul pentru care s-au programat în prealabil din orice loc s-ar afla (din România sau chiar și străinătate) și de pe orice dispozitiv cu conexiune la internet, dotat cu cameră, microfon și boxe/căști.

Ce trebuie să faci pentru a susține un interviu în cadrul Târgului de Carieră Feroviară în România

Participarea este gratuită și accesibilă tuturor persoanelor care sunt în căutarea unei oportunități de carieră în domeniul feroviar şi cel al transportului urban pe şină. Tot ce ai de făcut este să urmărești ofertele de pe pagina evenimentului și să te înscrii pentru un interviu pentru postul dorit. Atașează un CV și o scrisoare de intenție sau completează date relevante despre calificările/educația și experiența ta pentru a îți crește șansele de a fi selectat pentru interviul solicitat.

Înregistrarea la interviuri se face parcurgând cu atenție următorii pași:

  1. Să urmărești ofertele angajatorilor pe pagina târgului
  2. Să te înscrii la interviuri prin selectarea intervalului orar în care vrei să susții interviul și să completezi datele cerute
  3. Să aştepți confirmarea programării la interviu din partea angajatorului
  4. Să îți instalezi aplicația Zoom și să te înregistrezi pentru Târgul de Carieră Feroviară în România
  5. Să accesezi zoom cu cel puțin 5 minute înainte de ora interviului și să aștepți să fii introdus la interviu

Până în acest moment, la târg și-au anunțat participarea zece companii care vin cu oferte ce conțin cursuri de calificare și oportunități pentru tineri, precum și locuri de muncă variate, atât din punct de vedere al nivelului de studii și al calificărilor necesare, cât și din punct de vedere al zonei în care posturile sunt disponibile. Sunt anunțate posturi pentru cei cu studii superioare, studii medii, dar și diverse calificări, în România și în străinătate.

Fac angajări la Târgul de Carieră Feroviară în România

Baicons Impex, proiectare, consultanţă şi supervizare lucrări pentru drumuri, poduri, lucrări de artă, construcții civile şi industriale si căi ferate, caută să își completeze echipa cu Ingineri proiectanți de căi ferate, drumuri și poduri; Ingineri proiectanți Instalații feroviare (SCB, CE, ERTMS etc) și Ingineri proiectanți energoalimentare / linie de contact – toate posturile disponibile în București.


Eximprod Grup, producție de echipamente electrice, proiectare si consultanta, servicii de automatizări și rețele inteligente (SCADA), software, proiecte la cheie și dezvoltare de parcuri eoliene și solare, dorește să angajeze Area Sales Manager, pentru București / Cluj-Napoca, și Inginer Cercetare – Dezvoltare Produse, în Buzău.


GRUP FEROVIAR ROMÂN (GFR), unul dintre principalii jucători de pe piaţa concurenţială de transport feroviar de marfă din România și lider naţional al transporturilor feroviare de produse petroliere, participă cu ofertă compusă din școli (cursuri) de calificare profesională: Mecanic Locomotivă, Șef Tren, Șef Manevră și Manevrant Vagoane, dar și oferte de locuri de muncă pentru tineri fără experiență, dar și pentru cei cu experiență: Mecanic Locomotivă, Șef Tren, Absolvent/Masterand UPB – specializare TTL, MRCF sau Absolvent/Masterand UTCB – specializare CĂI FERATE, DRUMURI ȘI PODURI.


DB Cargo Romania, un operator feroviar ce asigură servicii de calitate premium, vine cu o ofertă de locuri de muncă atât în străinatate – Mecanic de Manevră Germania, cât și în România: Revizor siguranta circulatiei – AR, BH, CS, MH, TM; Responsabil Managementul Calității – București; Sef Tren – AR, BH, TM; Manevrant vagoane – Deva; Electrician reparații locomotive – PH, HD, BH, TM; Revizor Tehnic Vagoane – BH, HD, TM, CT sau Mecanic de locomotivă (de drum) – B, AR, BC, BH, DB, DJ, GJ, HD, MH, NT, OT, PH, TM, TL, VN.


SPIACT Craiova, societate de productie industrială, aparataj centralizare si telecomandă căi ferate cu o tradiție de peste 50 de ani în serviciul siguranței pe calea ferată, își completează echipa cu: Inginer SCB/semnalizari feroviare, Electromecanic SCB și Electromecanic EA (IFTE) – toate posturile disponibile în Craiova, precum și Șef Șantier în Arad și Deva.


Cargo Trans Vagon S.A., operator de transport feroviar de marfă cu o experiență de peste 15 ani în transportul feroviar de marfa intern și internațional, caută oamenii potriviți pentru funcțiile de Economist, la sediul companiei din București, precum și Șef Tren și Mecanic de locomotivă în toate zonele din țară.


CONTRAIL MACHINERY, companie specializată în proiectarea și fabricarea mașinilor de sudat șine de cale ferată prin procedeul de topire intermediară și presare cap la cap (Rail Flash-Butt Welding Machines), angajează Lăcătuș Mecanic/Montator, Magaziner/Picker, Project Manager, Inginer de service, Operator CNC, Project Manager – controlor calitate, Operator masina de sudat, Inginer Automatist și Prelucrător prin Așchiere – Strungar – toate posturile disponibile la sediul companiei din Chitila-Ilfov.


Societatea de Transport București STB SA, principalul operator de transport public de persoane din Municipiul București și Județul Ilfov, caută persoane care au pregătirea şi atitudinea necesare pentru a deveni angajaţi de succes pentru posturile de Inginer, Electrician întreținere reparații, Electromecanic, Lăcătuș, Sudor, Tinichigiu, Electrician auto, Mecanic auto și Vopsitor auto.


UNICOM Tranzit, operator feroviar privat și expeditor de marfă care activează în România din anul 1994, se prezintă cu o ofertă bogată, în special pentru punctul de lucru de la Fetești, dar și pentru alte zone din țară. Posturile pentru care fac angajări sunt: Electrician intretinere si reparatii locomotive, Macaragiu – operator pod rulant, Inginer MR – Reparatii Locomotive, Inginer sudura, Laborant determinari fizico-chimice, Lacatus mecanic reparatii locomotive, Strungar, Revizor tehnic locomotive, Revizor tehnic vagoane, Gestionar depozit piese de schimb, materiale si combustibili, Vopsitor industrial, Sudor reparatii vagoane de marfa, Inspector de calitate, Tehnician reparatii locomotive, Lacatus mecanic (lmaet) reparatii vagoane de marfa, Inginer tehnolog – normator productie, Inginer mecanic – prelucrari mecanice – toate acestea pentru punctul de lucru Fetești și Manevrant vagoane, Șef de manevră, Șef de tren, Mecanic de locomotivă – posturi disponbile în județele Arad, Bihor, Brasov, Constanța, Prahova, Sălaj și Suceava.


voestalpine Railway Systems Romania SA, singura companie furnizoare de schimbătoare și elemente de infrastructură pentru căile ferate, metrou, tramvai și companii cu linii industriale proprii, încearcă să gasească, prin participarea la acest târg de carieră, oamenii potriviți pentru a acoperi pozițiile de Economist/Inginer Consultant sistem ERP/Programator și Inginer mecanic proiectant aparate de cale, disponibile la fabrica sa din Buzău.


Pentru a asigura succesul acestui eveniment, CFiR colaborează cu instituții de învățământ din toată țara, dar și cu asociații profesionale și patronale, precum Facultatea de Transporturi din cadrul UPB, Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri din cadrul UTCB, Universitățile din Craiova și din Pitești, CENAFER, Asociația Inginerilor Feroviari din România – AIFR® și Organizația Patronală a Societăților Feroviare Private din România (OPSFPR).

De asemenea, CFiR este susținută în demersul de promovare a Târgului de Carieră Feroviară în România (https://cfir.ro/targcfir/) de către partenerii săi media, Agerpres și Club Feroviar.

Urmăriți-ne pe site-ul CFiRnewsletter-ul săptămânal și/sau social media: FacebookLinkedinTwitterInstagram pentru a afla noutăți despre Târgul de Carieră Feroviară în România: când încep înscrierile pentru interviuri și ce alți angajatori vor mai fi prezenți la târg.

Pentru mai multe informații despre târg și suport tehnic, ne puteți contacta la numarul de telefon 0371 314 475, adresa de email targ@cfir.ro sau prin chat-ul de pe site www.cfir.ro. Vom răspunde în intervarul orar 09-16, de luni până vineri.

 

COMPANII PARTICIPANTE
Cargo Trans Vagon

 

PARTENERI MEDIA

 

PARTENERI
We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share