![Amedeo Neculcea va prezenta compania Grup Feroviar Român și strategia de personal în preambulul Târgului de Carieră Feroviară în Romania Amedeo Neculcea va prezenta compania Grup Feroviar Român și strategia de personal în preambulul Târgului de Carieră Feroviară în Romania](https://cfir.ro/wp-content/uploads/2021/11/banner-Webinarii-CFiR-GFR-1300x650-23-noiembrie-840x350.jpg)
Marți, 23 noiembrie 2021, începând cu ora 14:00, domnul Amedeo Neculcea, Director General Adjunct la Grup Feroviar Român, va prezenta compania și strategia de personal în preambulul Târgului de Carieră Feroviară.
Prezentarea va putea fi vizionată în direct pe pagina de facebook a CFiR, iar în finalul ei va exista o sesiune de întrebări și răspunsuri astfel încât participanții să primească toate informațiile de care au nevoie.
De asemenea, cei interesați pot transmite întrebări și înainte de începerea prezentării pe adresa de email targ@cfir.ro.
- Școli (cursuri) de calificare profesională
- Oferte de locuri de muncă pentru tineri fără experiență, dar și pentru cei cu experiență
Prezentarea companiei Grup Feroviar Român
În cadrul prezentării vor fi descrise compania și mediul de lucru din cadrul ei, dar și facilitățile și beneficiile acordate angajaților.
Cele mai importante și interesante aspecte care vor fi prezentate vor fi cele legate de strategia de personal pe care o urmărește Grup Feroviar Român în anii următori din punct de vedere al posturilor pentru care vor face angajări și școlile/cursurile de calificare pe care le vor derula.
Un alt punct de interes va fi prezentarea modului în care GFR înțelege să-și prețuiască angajații și ce oportunități au aceștia de a-și dezvolta și de a evolua în carieră în cadrul companiei și a grupului GRAMPET.
- MEDIU DE LUCRU MODERN – posibilitatea de a lucra într-un mediu dinamic de lucru, modern și dotat cu cele mai bune echipamente, utilaje, sisteme informatice din domeniul feroviar.
- SPECIALIZARE ȘI INSTRUIRE – cursurile și practica se desfășoară în punctele noastre de lucru,alături de cei mai buni și dedicați profesioniști din domeniul feroviar.
- LUCRU ÎN ECHIPĂ – vei lucra într-un climat plăcut și sigur, plin de energie, pasiune și respect, în care domină spiritul de echipă, fiind susținut pe tot parcursul profesional
- INVĂȚARE EXTINSĂ – toate perioadele de asimilare ale cunoștințelor din domeniul feroviar vor fi completate cu sesiuni de formare, în centrele noastre de training, unde vei învăța să aplici informațiile necesare practicării funcției în condiții de siguranță, conform instrucțiunilor de lucru din domeniul feroviar.
- CONSILIERE PROFESIONALĂ ȘI DE CARIERĂ – vom colabora permanent cu tine pentru a beneficia, în orice etapă a pregătirii profesionale, de cea mai potrivită opțiune și consiliere pentru o carieră în care să-ți dezvolți abilitățile și cunoștințele.
- CEL MAI DE ÎNCREDERE ANGAJATOR DIN INDUSTRIE – te vei alătura unei companii care aspiră la a deveni cel mai bun și de încredere angajator din industria feroviară.
- DIVERSITATE – promovăm diversitatea, transformând toate diferențele în avantaje – GFR rămâne ‘’pionier’’ în promovarea și deschiderea primei școli de mecanici locomotivă adresată femeilor, într-o industrie prepoderent masculină.
- OPORTUNITĂȚI DE CARIERĂ – vei putea explora oportunități de carieră și aplica pentru o poziție potrivită ție în rețeaua de firme ale Grupului GRAMPET.
- INSTRUIRE LA STANDARDE INTERNAȚIONALE – accesul la programe și sisteme informatice create special pentru a facilita procesul de acumulare al cunoștințelor din domeniul dinamic al transportului feroviar.
- COMUNICARE – vom promova întotdeauna o comunicare permanentă între tine și șefii ierahici, pentru a se asigura un traseu profesional, ce va aduce un plus de valoare companiei pe termen lung.
Prezentarea va fi susținută de domnul Amedeo Neculcea, Director General Adjunct la Grup Feroviar Român
De peste 20 de ani în domeniul transportului feroviar și al logisticii, domnul Neculcea a lucrat la SNCFR CFR SA, CFR Marfă, Grampet și GFR.
După aproape 10 ani în domeniul exploatării feroviare in companii de stat (inginer, sef statie – Socola, șef al serviciului de trafic – Iasi), a intrat în sectorul privat ca șef al departamentului de servicii comerciale – marketing la Grupul Feroviar Român, devenind director comercial în 2008.
Între 2012 și 2015 a fost Director adjunct și Director General la GRAMPET Logistics, iar din ianuarie 2016 devine consilier pentru dezvoltarea proiectelor feroviare în cadrul GFR.
Începând din 2019, este, de asemenea, profesor asociat la Facultatea de Transporturi. Are contribuții majore în dezvoltarea mai multor aplicații IT feroviare și a publicat mai multe articole științifice în domeniul feroviar.
Absolvent al Facultății de Transporturi, Departamentul Tehnic de Transport de la Universitatea Politehnica din Bucuresti, are o diplomă de master în logistică și este doctor în științe de inginerie – domeniul ingineriei transporturilor.
Târgul de Carieră Feroviară în România reprezintă pentru persoanele interesate șansa de a-şi începe sau consolida o carieră în acest domeniu, de a intra în contact direct cu angajatorii.
Prima zi a evenimentului, 23 noiembrie, este rezervată prezentărilor de companii și a ofertelor cu care acestea se vor prezenta la târg, iar în următoarele două zile, 24-25 noiembrie, candidații vor avea ocazia de a se afla față în față cu angajatorii, online.
Candidații vor avea astfel posibilitatea de a susține interviul pentru care s-au programat în prealabil din orice loc s-ar afla, din România sau chiar și străinătate, și de pe orice dispozitiv cu conexiune la internet, care este compatibil cu aplicația Zoom și care este dotat cu cameră, microfon și boxe/căști.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail