
[Webinariile CFiR] Oferta de cursuri CENAFER și perspectivele angajării în sistemul feroviar
Prima zi a Târgului de Carieră Feroviară în România, care va avea loc în perioada 10-12 mai 2022, între orele 9 – 16, este dedicată Webinariilor CFiR, iar programul debutează cu prezentarea ofertei de cursuri CENAFER și perspectivele angajării în sistemul feroviar.
Webinariile CFiR vor putea fi urmărite live pe pagina de facebook Carieră Feroviară în România, iar apoi vor fi disponibile pe canalul de youtube.
Cei care doresc să adreseze o întrebare vorbitorilor o pot face fie trimițând-o pe adresa de email targ@cfir.ro, fie în direct, în timpul prezentărilor.
Progamul acestei zile va fi următorul:
10:00 Anna-Maria Dudas, Director General al CENAFER, va prezenta ”Oferta de cursuri CENAFER și perspectivele angajării în sistemul feroviar în contextul actual al nevoii de personal calificat în acest domeniu” 13:00 Prezentarea Facultății de Transporturi din cadrul UPB – Programe de studii, departamente și laboratoare, program ERASMUS+ și sesiunea de admitere 2022; vor prezenta conf.dr.ing. Ilona Mădălina Costea, decan al Facultății de Transporturi și prof.dr.ing. Gabriel Popa, prodecan al Facultății de Transporturi. 15:30 Prezentarea Facultății de Căi Ferate, Drumuri și Poduri din cadrul UTCB va fi realizată de către conf.univ.dr.ing. Adrian Burlacu, decan al Facultatii de Cai Ferate, Drumuri si Poduri. |
În următoarele două zile, 11 și 12 mai, candidații vor avea ocazia de a se afla față în față cu angajatorii, online, având astfel posibilitatea de a susține interviul pentru care s-au programat în prealabil din orice loc s-ar afla, din România sau din străinătate, și de pe orice dispozitiv cu conexiune la internet, care este compatibil cu aplicația Zoom și care este dotat cu cameră, microfon și boxe/căști.
Companiile care doresc să își completeze echipele cu această ocazie | ||||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Oferta de cursuri CENAFER și perspectivele angajării în sistemul feroviar

Cei care doresc să urmeze o Carieră Feroviară în România pot afla, marți 10 mai, începând cu ora 10:00, care sunt meseriile pentru care CENAFER organizează cursuri de calificare, care sunt condițiile de înscriere și care sunt perspectivele angajării în domeniul feroviar, toate acestea în prezentarea susținută de Anna-Maria Dudas, Director General al instituției.
Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară – CENAFER, instituţie publică cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Transporturilor, înfiinţată prin Ordonanţa Guvernului României nr. 58/2004, aprobată prin Legea nr. 408/2004, cu modificări in Legea nr. 329/2009, este desemnat ca organismul naţional specializat al Ministerului Transporturilor, Infrastructurii si Comunicaţiilor să asigure Formarea – Calificarea, Perfecţionarea şi Verificarea profesională periodică a personalului care efectuează activităţi specifice desfăşurării transportului feroviar în condiţii de siguranţă a circulaţiei, securitate a transporturilor şi de calitate a serviciilor feroviare, precum şi participarea în comisiile de autorizare a personalului cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei din transportul feroviar.
10:00 Anna-Maria Dudas, Director General al CENAFER, va prezenta ”Oferta de cursuri CENAFER și perspectivele angajării în sistemul feroviar în contextul actual al nevoii de personal calificat în acest domeniu”.
Subiectele care vor fi abordate în cadrul acestei prezentări sunt:
- Nevoia de personal de execuție calificat pentru funcțiile care concură la siguranța circulației feroviare, utilitate, permanentă și siguranța locului de muncă.
- Oferta de cursuri a CENAFER în contextul pregătirii personalului feroviar pentru funcțiile de la siguranța circulației.
- Perspectivele angajării absolvenților cursurilor CENAFER în sistemul feroviar.
- ce planuri are CENAFER in perioada imediat urmatoare pentru a veni in sprijinul celor care doresc sa se califice intr-o meserie cu specific feroviar.

În continuarea acestui webinar Amedeo Neculcea, Director General Adjunct al Grup Feroviar Român (GFR), va avea o intervenție pentru a prezenta oferta de cursuri de calificare ale acestei companii.
GRUP FEROVIAR ROMÂN (GFR), entitatea fanion a GRAMPET GROUP, cel mai mare holding feroviar privat din Uniunea Europeană, participă la ediția de primăvară a Târgului de Carieră Feroviară în România unde dorește să găsească persoane care sunt în căutarea unei companii pentru o carieră de viitor la nivel național și internațional.
Cu o experienţă în domeniul transporturilor de peste 20 ani, GFR și-a început activitatea în anul 2001 ca operator de manevră, în 2002 a debutat ca furnizor de transport feroviar, în anul 2006 a efectuat primul transport internaţional și începand din 2010 opererează prin toate frontierele de stat ale României.
GFR este membră a tuturor organizaţiilor internaţionale reprezentative și are acorduri de colaborare atât cu operatorii feroviari de stat (BDZ Cargo, UZ, CFM, PKP Cargo, ZK, RCH, HZ Cargo, ZBIH) cât și cu operatorii feroviari privaţi din Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Cehia, Polonia, Austria și Germania.
În prezent, peste 20% din trafic este internaţional, GFR oferind clienţilor săi, în domeniul feroviar, soluții logistice complexe.
Cei care doresc să adreseze o întrebare vorbitorilor o pot face fie trimițând-o pe adresa de email targ@cfir.ro, fie în direct, în timpul prezentărilor prin intermediul facebook.
CFiR, singura platformă de resurse umane care se ocupă strict de domeniul feroviar şi cel al transportului urban pe şină, organizează în perioada 10-12 mai 2022, între orele 9 – 16, în mediul online prin platforma Zoom, ediția de primăvară a Târgului de Carieră Feroviară în România.
Târgul de Carieră Feroviară în România reprezintă pentru persoanele interesate șansa de a-şi începe sau consolida o carieră în acest domeniu, de a intra în contact direct cu angajatorii.
Pentru a asigura succesul acestui eveniment, CFiR are parte de sprijinul partenerilor săi | ||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Urmăriți-ne pe site (https://cfir.ro/), newsletterul săptămânal și/sau social media: linkedin, twitter, facebook, youtube și instagram pentru a afla noutăți despre Târgul de Carieră Feroviară în România.
Pentru mai multe informații despre târg, ne puteți contacta la adresa de email targ@cfir.ro sau prin chat-ul de pe site www.cfir.ro. Vom răspunde în intervalul orar 9 – 17, de luni până vineri.
Share
Facebook
Twitter
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail