
DB Cargo Romania vă așteaptă la Târgul de Carieră Feroviară în România: ”Ne tratăm colegii cu respect și seriozitate”
DB Cargo Romania este Partener Platinum la Târgul de Carieră Feroviară în România, în perioada 7-9 iunie 2023, așteptând să se întâlnească, atât fizic, cât și online, cu cei doritori de a se califica într-o meserie feroviară, dar și cu cei în căutarea unui loc de muncă cu mesajul că ”Ne tratăm colegii cu respect și seriozitate”.
DB Cargo Romania este compania care te provoacă în fiecare zi să fii mai bun și mai performant. Suntem peste 1000 de colegi în Romania, iar relațiile noastre se bazează pe încredere reciprocă, o filozofie comună de conducere și pe valorile companiei: Calitate, Echipă, Respect, Comunicare.
Știm că într-o poveste de succes oamenii reprezintă valoarea cea mai mare, de aceea considerăm că motivarea angajaților și investirea constantă în dezvoltarea lor reprezintă un obiectiv important în cadrul companiei – de la training-uri de dezvoltare, la cursuri de specializare sau calificare.
Oferta DB Cargo Romania la Târgul de Carieră Feroviară în România
Dacă îți dorești o carieră în domeniul feroviar, la o companie de top atât în Europa, cât și în România, te așteptăm în Echipa DB Cargo Romania!
În oferta noastră vei găsi:
- posibilități de calificare într-o meserie cu specific feroviar
- posturi diverse
Te așteptăm la interviuri fizic, în Gara de Nord, și online
La Târgul de Carieră Feroviară în România, veți avea posibilitatea de a susține interviuri online, în perioada 7-9 iunie existând astfel flexibilitatea de a participa de oriunde în lume. Pentru aceasta este nevoie de un dispozitiv conectat la internet, dotat cu o conexiune stabilă la internet, căști și un microfon. Veți avea ocazia de a vă întâlni virtual prin intermediul platformei Zoom cu reprezentanții DB Cargo Romania și de a vă prezenta abilitățile și experiența.
În zilele de 8 și 9 iunie veți avea oportunitatea de a vă întâlni personal cu echipa DB Cargo Romania în format fizic în spațiul dedicat Târgului de Carieră Feroviară în România din Gara de Nord, în zona holului caselor de bilete clasa a II-a. Astfel, veți putea experimenta o interacțiune directă și autentică cu angajatorul și veți avea posibilitatea de a face impresie deosebită în cadrul întâlnirii față în față.
TE AȘTEPTĂM ÎN ECHIPA NOASTRĂ
Noi, la DB Cargo Romania, credem că este important să creăm o balanță între viață profesională și cea personală, să promovăm comunicarea, să ști că poți oricând să întrebi, să ceri suport, să fii deschis către colaborare. Atitudinea nu altitudinea face diferența.
De asemenea, compania este deschisă către dezvoltare, iar angajații beneficiază, după caz, de diverse cursuri, în funcție de ce are fiecare nevoie pentru a performa și a se dezvolta atât profesional, cât și personal (limba engleză, cursuri de calificare/specializare profesională, workshopuri interne). În funcție de rezultatele și dorința personală există posibilitatea continuării carierei în Germania.
De ce să alegi DB Cargo Romania?
- Pentru stabilitatea locului de muncă, seriozitatea și respectul cu care ne tratăm colegii.
- Pentru că ai oportunitatea de a înțelege cum performează o companie de top atât în Europa, cât și în România.
- Pentru că avem cel mai nou parc de locomotive din piață și cele mai bune condiții de muncă.
- Creștem organic – în prezent suntem peste 1000 colegi în întreagă țară
- Sutem semnatari ai Cartei Diversității
- Continuăm să investim în oameni – suntem implicați în dezvoltarea studenților de la transporturi, oferim burse pentru absolvenții de licee CFR și de curând am deschis centrul de calificare și formare – DB Cargo Academy.
- Susținem dezvoltarea activității clienților noștri prin oferirea de servicii de calitate și la timpul potrivit, susținem industria reparatoare prin contracte semnate pe termen lung.
Târgul de Carieră Feroviară în România – hibrid, 8-9 iunie – fizic în Gara de Nord și 7-9 iunie – online
După o perioadă de trei ani în care, din cauza pandemiei covid 19, Târgul de Carieră Feroviară în România a fost în ”stare” online, în 2023 evenimentul se transformă și trece în ”stare” hibrid și, cu această ocazie, angajatorii și candidații se vor afla față în față atât în mod direct în zilele de 8-9 iunie în Gara de Nord, cât și în online în perioada 7-9 iunie.
Această ediție a Târgului de Carieră Feroviară în România va avea loc în contextul în care tot mai multe proiecte sunt în derulare sau urmează a fi lansate în domeniul feroviar și cel al transportului urban pe șină. Potrivit informațiilor furnizate de partenerul media al evenimentului – Club Feroviar (disponibile aici), acest an promite a fi unul plin de realizări și progrese în infrastructura feroviară și nu numai.
Cu aceste evoluții dinamice, domeniul feroviar și cel al transportului urban pe șină devine tot mai atractiv și deschide noi oportunități pentru tinerii profesioniști, pentru cei care își doresc o reconversie profesională sau pentru cei care doresc să își consolideze cariera în acest domeniu. În cadrul Târgului de Carieră Feroviară în România, veți avea ocazia să fiți la curent cu ultimele tendințe și inovații în acest domeniu în plină dezvoltare.
Evenimentul va aduna sub același acoperiș companii din infrastructura și suprastructura feroviară, logistică sau material rulant și alți actori cheie din industrie. Participanții vor avea oportunitatea unică de a interacționa direct cu reprezentanții acestor organizații și de a explora diversele oportunități de angajare, cursuri de calificare sau stagii de practică.
Și-au anunțat prezența în Gara de Nord, 8-9 iunie |
||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Poți susține interviuri online, 7-9 iunie, la |
|||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Evenimentul este realizat în parteneriat media cu Club Feroviar, cu sprijinul partenerilor CFiR: Baicons, E-P Rail, ISPCF – Institutul de Studii și Proiectări Căi Ferate, Knorr-Bremse, Novatex, Tim Rail Cargo, TPF Inginerie, Consis Proiect, DB Cargo Romania, DB Engineering&Consulting, Egis Romania și TBL Grup, dar și al instituțiilor de învățământ și al asociațiilor profesionale și patronale cu care colaborăm: Facultatea de Transporturi din cadrul Universității POLITEHNICA București, Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri din cadrul Universității Tehnice de Construcții București, Universitatea din Craiova, Universitatea din Pitești, CENAFER, Asociația Industriei Feroviare din România – AIF, Asociația Inginerilor Feroviari din România – AIFR® și Organizația Patronală a Societăților Feroviare Private din România (OPSFPR).
Urmăriți-ne pe site, newsletterul săptămânal și/sau social media: linkedin, twitter, facebook și instagram pentru a afla noutăți despre Târgul de Carieră Feroviară în România: când încep înscrierile pentru interviuri și ce alți angajatori vor mai fi prezenți la târg.
Pentru mai multe informații despre târg, ne puteți contacta la adresa de email targ@cfir.ro sau telefon 0371 314 475. Vom răspunde în intervalul orar 9 – 17, de luni până vineri.
Share
Facebook
Twitter
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail