Slide


PARTENERI:

Grup Feroviar Român face angajări și selecție pentru cursuri de calificare la Târgul de Carieră Feroviară în România

By

GRUP FEROVIAR ROMÂN (GFR), entitatea fanion a GRAMPET GROUP, cel mai mare holding feroviar privat din Uniunea Europeană, participă la ediția de primăvară a Târgului de Carieră Feroviară în România unde dorește să găsească persoane care sunt în căutarea unei companii pentru o carieră de viitor la nivel național și internațional.

Cu o experienţă în domeniul transporturilor de peste 20 ani, GFR și-a început activitatea în anul 2001 ca operator de manevră, în 2002 a debutat ca furnizor de transport feroviar, în anul 2006 a efectuat primul transport internaţional și începand din 2010 opererează prin toate frontierele de stat ale României.

GFR este membră a tuturor organizaţiilor internaţionale reprezentative și are acorduri de colaborare atât cu operatorii feroviari de stat (BDZ Cargo, UZ, CFM, PKP Cargo, ZK, RCH, HZ Cargo, ZBIH) cât și cu operatorii feroviari privaţi din Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Cehia, Polonia, Austria și Germania.

În prezent, peste 20% din trafic este internaţional, GFR oferind clienţilor săi, în domeniul feroviar, soluții logistice complexe.

Grup Feroviar Român face angajări și selecție pentru cursuri de calificare

Grup Feroviar Român (GFR) vine la această ediție a Târgului de Carieră Feroviară în România cu o ofertă compusă atât din cursuri de calificare, cât și din locuri de muncă pentru cei aflați la început de carieră, dar și pentru cei cu experiență.

VINO SĂ FACI PARTE DIN ECHIPA GRUP FEROVIAR ROMÂN (GFR)!

Ești în căutarea unei companii pentru o carieră de viitor la nivel național și internațional?

Îți prezentăm zece motive pentru care ți-ai dori să devii partenerul nostru, pentru o carieră de succes în domeniul siguranței feroviare:

  1. MEDIU DE LUCRU MODERN – posibilitatea de a lucra într-un mediu dinamic de lucru, modern și dotat cu cele mai bune echipamente, utilaje, sisteme informatice din domeniul feroviar.
  2. SPECIALIZARE ȘI INSTRUIRE – cursurile și practica se desfășoară în punctele noastre de lucru, alături de cei mai buni și dedicați profesioniști din domeniul feroviar.
  3. LUCRU ÎN ECHIPĂ – vei lucra într-un climat plăcut și sigur, plin de energie, pasiune și respect, în care domină spiritul de echipă, fiind susținut pe tot parcursul profesional
  4. ÎNVĂȚARE EXTINSĂ – toate perioadele de asimilare ale cunoștințelor din domeniul feroviar vor fi completate cu sesiuni de formare, în centrele noastre de training, unde vei învața să aplici informațiile necesare practicării funcției în condiții de siguranță, conform instrucțiunilor de lucru din domeniul feroviar.
  5. CONSILIERE PROFESIONALĂ ȘI DE CARIERĂ – vom colabora permanent cu tine pentru a beneficia, în orice etapă  a pregătirii profesionale, de cea mai potrivită opțiune și consiliere pentru o carieră  în care să-ți dezvolți abilitățile și cunoștințele.
  6. CEL MAI DE ÎNCREDERE ANGAJATOR DIN INDUSTRIE – te vei alătura unei companii care aspiră la a deveni cel mai bun și de încredere angajator din industria feroviară.
  7. DIVERSITATE – promovăm diversitatea, transformând toate diferențele în avantaje – GFR rămâne ‘’pioner’’ în promovarea și deschiderea primei școli de mecanici locomotivă adresată femeilor, într-o industrie prepoderent masculină.
  8. OPORTUNITĂȚi DE CARIERĂ – vei putea explora oportunități de carieră și aplică pentru o poziție potrivită ție în rețeaua de firme ale Grupului GRAMPET.
  9. INSTRUIRE LA STANDARDE INTERNAȚIONALE – accesul la programe și sisteme informatice create special pentru a facilita procesul de acumulare al cunoștințelor din domeniul dinamic al transportului feroviar.
  10. COMUNICARE – vom promova întotdeauna o comunicare permanentă între ține și șefii ierahici,
    pentru a se asigura un traseu profesional, ce va aduce un plus de valoare companiei pe termen lung.

CFiR, singura platformă de resurse umane care se ocupă strict de domeniul feroviar şi cel al transportului urban pe şină, organizează în perioada 10-12 mai 2022, între orele 9 – 16, în mediul online prin platforma Zoom, ediția de primăvară a Târgului de Carieră Feroviară în România.

Târgul de Carieră Feroviară în România  reprezintă pentru persoanele interesate șansa de a-şi începe sau consolida o carieră în acest domeniu, de a intra în contact direct cu angajatorii.

Prima zi a evenimentului, 10 mai, este rezervată webinariilor susținute de instituțiile de învățământ de profil și de companiile partenere.

Amedeo Neculcea, Director General Adjunct – GFR

10:00 – Anna-Maria Dudas,Director General al CENAFER, va prezenta ”Oferta de cursuri CENAFER și perspectivele angajării în sistemul feroviar în contextul actual al nevoii de personal calificat în acest domeniu”.

În acest webinar va avea o intervenție și Amedeo Neculcea, Director General Adjunct al GFR, pentru a prezenta oferta de cursuri de calificare ale acestei companii.

13:00 – Prezentarea Facultății de Transporturi din cadrul UPB – Programe de studii, departamente și laboratoare, program ERASMUS+ și sesiunea de admitere 2021, vor prezenta conf.dr.ing. Ilona Mădălina Costea, decan al Facultății de Transporturi și prof.dr.ing. Gabriel Popa, prodecan al Facultății de Transporturi.

15:30 – Prezentarea Facultății de Căi Ferate, Drumuri și Poduri din cadrul UTCB, va fi realizată de către conf.univ.dr.ing. Adrian Burlacu, decan al Facultatii de Cai Ferate, Drumuri si Poduri.

Webinariile CFiR vor putea fi urmărite live pe pagina de facebook Carieră Feroviară în România , iar apoi vor fi disponibile pe canalul de youtube .
Cei care doresc să adreseze o întrebare vorbitorilor o pot face fie trimițând-o pe adresa de email targ@cfir.ro, fie în direct, în timpul prezentărilor.

În următoarele două zile, 11 și 12 mai, candidații vor avea ocazia de a se afla față în față cu angajatorii, online, având astfel posibilitatea de a susține interviul pentru care s-au programat în prealabil din orice loc s-ar afla, din România sau din străinătate, și de pe orice dispozitiv cu conexiune la internet, care este compatibil cu aplicația Zoom și care este dotat cu cameră, microfon și boxe/căști.

 

Companiile care doresc să își completeze echipele cu această ocazie

 

Pentru a asigura succesul acestui eveniment, CFiR are parte de sprijinul partenerilor săi

 

Colaborează cu instituții de învățământ, asociații profesionale și patronale

 

 Și este susținută în demersul de promovare de către partenerii săi media

 

Urmăriți-ne pe site (https://cfir.ro/), newsletterul săptămânal și/sau social media: linkedin, twitter, facebook, youtube și instagram pentru a afla noutăți despre Târgul de Carieră Feroviară în România.

Pentru mai multe informații despre târg, ne puteți contacta la adresa de email targ@cfir.ro sau prin chat-ul de pe site www.cfir.ro. Vom răspunde în intervalul orar 9 – 17, de luni până vineri.

Folosim cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența pe site-ul nostru. Navigând pe acest site web, sunteți de acord cu utilizarea noastră de cookie-uri.

Share